Dacă îți este sortit să trăiești suficient, ai ocazia să
observi în câte fărâme poți să te risipești de-a lungul unei
existențe, ba și de câte ori poți ajuta la făcutul fărâme al vieții
altora. Și acestea, pentru că unicul scop pe care l-ai avut în
viață a fost să fii fericit, eventual să-i faci și pe alții
fericiți. Deși nu are cine să-ți spună, și nici n-ai crede, că
fericiți nu pot sa fie decât oamenii care, cândva, au fost
nefericiți. Luăm lecții de
viață în fiecare zi și ne chinuim să învățăm să trăim; când, în
sfârșit, ni se pare ca am învățat câte ceva, se întâmplă că nu ne
mai servește la nimic. Cum devine asta?!
Trăind, înveți că fericirea nu ține nici de cele
materiale, nici de locuri, nici de persoane, nici de vremuri, nici
de iubire, nici de hormoni. Fericirea nu se
învață prin lecții de dezvoltare
personală. Fericirea este doar a ta, interioară și personală,
și ține de nivelul de speranță și de acel ceva ce constituie
sufletul. Fericirea ține de cum știi să te
adaptezi și să-ți placă în lumea în care ai fost adus fără să te
întrebe nimeni.
Tocmai am citit undeva un citat din Chaplin despre
iubirea de sine, atât de promovată în ziua de azi de
toți adepții
dezvoltării personale.
Ironie, pierdem jumătate din viaţă învăţând că putem, numai
să îndrăznim; cealaltă jumătate o petrecem încercând să ne dezvăţăm
de ceea ce am învăţat în prima.
Așa cum,
odată, se promova sloganul
"ești cel mai bun", indiferent
dacă asta era
adevărat sau nu, dar făcea bine la
frustrări.
Módele au promovat de-a lungul timpului tot felul de
curente și idei false despre importanța ta ca persoană în cadrul
colectivului sau societății,
îndemnându-te să lași modestia la o parte
și să te afirmi, pentru că poți face orice îți
propui. Ei bine, oamenii nu sunt egali de la natură. Nu
oricine poate face orice. Nu oricine poate avansa, iar
neînțelegerea
asta îi
poate
îmbolnăvi
pe cei care iau în serios astfel de idei. Iar asta pentru
că
falși
preoți predica
false idei, în false cărți, ori în discuții de grup.
Auzi, iubește-te mai mult! Dar cine, prin egoismul cu
care
suntemînzestrați
de la natura, nu se
iubește?!
Pe când se va predica ideea: ține ochii larg
deschiși
și
învațădin
tot ce ți
se
întâmplă?
Credulitatea în caii verzi pe pereți ne ajută și ea la
risipire. Dar în ce măsură poți fi
făcut vinovat de credulitate, pentru că
nu doar tu ești cel implicat? E de
vină cel care face promisiuni, ori cel
care le crede? Ei bine, pare că suntem
vinovați pentru toate visele pe
care le luăm în serios, căci mersul lumii este mult mai
întortocheat de-atât. Ca să știm, modul în care căutăm
sensul lumii ne deosebește de
ceilalți și ne ferește de risipire și de
frustrări. Dar, despre frustrări, altădată.