Știu bine că azi nu vei mai veni, e deja seară și
soarele a coborât de ceva vreme prin spatele copacilor, spre o
linie a orizontului care se tot îndepărtează. N-ai venit nici ieri,
nici alaltăieri, niciodată în ultimul an de așteptare. Care a urmat
altui an de așteptare, ba chiar mai multor ani. Ai întârziat
într-atât încât nici nu mai știu bine pe cine aștept și cum arăți,
ai devenit doar o imagine neclară a dorințelor mele. Mai știu că
n-a depins de tine, n-a depins de niciun om știut sau neștiut, dar
speranța mea avea nevoie să rămână vie, așa că încă te
aștept.
Ultima dată când ai venit la noi în oraș era într-o
iarnă umedă și lâncedă, cu zile murdare ca niște dâre pe un geam
îngălat, nespălat de ani. Eram doi oameni singuri, deși fiecare
trecuse bine de cincizeci de ani. Mă invitaseși într-o cafenea la
fel de mohorâtă, la orele înserării, după ce străbătuseși hăbăuc
centrul trist al Bucureștilor care pare că nu așteaptă niciodată pe
nimeni, fiindcă îi suntem de ajuns doar noi, bucureștenii mai vechi
sau mai recenți. Era să nu te recunosc nici atunci, dar poate că
memoria mea era mai proaspătă, iar nerăbdarea ta mai
tânără.
Nu cunoscuserăm într-o toamnă caldă și blândă, deja sunt
zeci de ani în urmă, cu totul întâmplător, în gara ponosită a
Sinaiei, eu cerându-ți o informație pe care o puteam afla cu
ușurință și din mersul trenurilor, dar chipul tău plăcut, senin și
evident aerian, m-a îndemnat să te abordez cu un pretext. Am mai
schimbat câteva vorbe, am făcut un schimb grăbit de telefoane, căci
trenul tău tocmai intra în gară, iar eu mi-am notat numărul tău de
oraș de provincie într-o agendă miniaturală care, pe atunci, nu
lipsea din poșeta niciunei femei. Te-am sunat de câteva ori în acea
toamnă a lui 90, dar nimeni nu mi-a răspuns niciodată la telefonul
fix pe care l-am lăsat să apeleze îndelung. Până în preajma
Crăciunului când mama ta mi-a răspuns că plecaseși, îți căutaseși
norocul pe un alt continent. I-am lăsat totuși, într-o doară,
numele și numărul meu de telefon, la care nu mă așteptam să te aud
sunând vreodată.
(...)
