" Pai, de ce sa mai fac? gasesc totul la supermarket."
" Conservele facute in casa sunt mai scumpe. Pe langa bani, investesti timp, efort, consumi curent, apa, gaz etc. Nu mai bine le iau de-a gata din supermarket? Sunt si mai ieftine!"
"N-am timp. N-am loc de depozitare."
Toata vara si toamna am facut conserve. Inca mai fac si cred ca anul asta ma apuca Craciunul si eu tot o sa mai bag la borcan. Sunt pasionata de asa ceva, recunosc. Dar trecand peste asta, imi place sa stiu ce mananc, imi place sa stiu ce mananca ai mei.
Sunt o persoana simpla si din multele defecte pe care le am, unul este foarte mare: nu am rabdare. Nu-mi plac retetele complicate, nu-mi place sa stau trei zile sa fac o chestie. Dar va spun ca ies chestii gustoase si din retete simple, cu ingrediente cat mai putine.
Este important sa stiti ce mancati. Este important sa mai producem cate ceva, nu sa fim numai piata de desfacere si sa inghitim ca pelicanii toate porcariile din supermarket.
(Aici am sa fac o paranteza. La ultima vizita in Bucuresti, dupa o perioada foarte lunga in care nu mai fusesem in oras, m-a uimit numarul foarte mare de oameni grasi pe care l-am vazut. Si nu-s numai adulti, sunt si foarte multi copii. E obezitate data de mancarea multa, ieftina si proasta, se vede clar. Cred ca in cativa ani ii vom depasi pe americani la treaba asta).
Inca nu au dat brumele puternice, inca se mai gasesc legume romanesti. Duceti-va in piete, luati de la tarani (va asigur ca nu or sa se imbogateasca pe banii vostri, o fac altii fara stiinta voastra si fara sa va dati seama) si alocati-va macar jumatate de ora pentru un borcan sau doua, pentru o punguta-doua de legume congelate. O sa va placa sentimentul de a sti ceea ce mancati, de a sti ca-i ceva facut de mana voastra. Macar acasa fiti proprii vostri sefi!
Partea a doua - retete
Mai jos am sa va dau doua-trei retete din ceea ce am facut, sunt retete rapide, fara prea mare bataie de cap.
Marea majoritate a conservelor mele le pot folosi atat la ciorbe, cat si la tocanite, mancaruri pentru felul doi - v-am zis ca n-am rabdare :).
Fasole teci si dovlecei in suc de rosii
Tecile si dovleceii se spala, curata si se toaca
feliute/cubulete.
Intr-o oala punem apa la fiert cu un varf de sare grunjoasa
si in momentul in care clocoteste, bagam tecile si lasam sa fiarba
2-3 minute pana ce acestea isi schimba culoarea.
In momentul asta ne putem opri si putem incerca varianta
congelatorului. Tecile prefierte si racite le bagam in pungute,
dovleceii si rosiile, asa crude cum sunt, tocate cubulete, le
repartizam rapid in portioare si via congelator cu ele. Cat a durat
toata treaba? 20 de minute cu tot cu spalat, tocat,
fiert!
Daca nu vrem congelat, mergem mai departe.
Dupa ce s-au fiert tecile, le scoatem si in aceeasi apa
punem dovleceii. Ii lasam si pe ei 2-3 minute sa fiarba pana isi
schimba culoarea.
Pana se racesc tecile si dovleceii, luam rosiile, le bagam
la robot sau le dam pe razatoare, iar sucul obtinut il punem la
fiert cu o lingurita de sare grunjoasa/litru de suc.
Cat fierbe sucul, pregatim borcanele. Le spalam si le bagam
la cuptor pentru sterilizare. Sunt gata cand sunt perfect
uscate.
Si uite cum rapid ne apropiem de final cu toate! Sucul de
rosii a dat intr-un clocot, doua, asa ca inchidem focul si daca
vreti acum ii puteti adauga o mana buna de patrunjel proaspat
tocat.
In borcanele fierbinti asezam tecile si dovleceii in trei
sferturi din borcan:
Apoi turnam sucul de rosii.
Veti intalni situatia de mai sus. datorita faptului ca
sucul este gros, nu patrunde bine printre legume. Asa ca luam o
baghetuta, un cutit, ceva subtire si mai lung si facem loc sucului
printre legume. Nu trebuie sa existe bule de aer, caci altfel
continutul se va strica.
La final, borcanul arata cam asa:
Capsam borcanele, apoi e necesar sa le sterilizam. Ori le
bagam in cuptorul incalzit pentru 20 de min, ori le punem la
bain-marie pentru 10-15 minute de cand incepe apa sa
fiarba.
Pe acelasi principiu si cu acelasi mod de lucru va puteti
juca cu continutul: morcovi, cherry-uri, dovlecei, ardei, teci
etc.
Cat a durat? O ora.
Muraturi in saramura sau otet
Cu otetul am cam lasat-o moale de tot. Desi imi place la
nebunie, organismul meu nu il mai suporta si imi face rau. Da` rau
de tot. Probabil ca oi avea si eu ceva, dar si otetul din comert e
groaznic de tare.
La muraturile in saramura punem ce ne trece prin cap si ce
ne face cu ochiul: gogonele, ardei gras, capia sau gogosar, ardei
iute, conopida, morcovi, sfecla, varza rosie, hrean, castraveti, un
pepenas sau doi, daca ne place, telina frunze si radacina. Le putem
pune pe toate sau numai cateva, in functie de gust, buget
etc.
Curatam si spalam legume, borcane. Tocam ce-i de tocat sau
facem cubulete, bastonase, paralelipede sau cum va place.
Pe un pat de varza rosie (sau frunze de telina):
asezam cat mai bine legumele in borcane.
Turnam peste ele o saramura rece din apa si sare grunjoasa
(o lingura de sare/litru de apa) si capacim.
Timp de pregatire: 30 de minute cu totul.
Asa arata borcanele dupa doua-trei zile cand incepe
fermentatia necesara murarii.
In otet
Otetul am ajuns sa-l diluez bine de tot. La 150 ml de otet
pun un litru de apa. Acu` voi faceti cum va place, de obicei
proportia era o parte otet la trei parti de apa sau chiar
jumate-jumate (ceea ce mi se pare infiorator).
Ingrediente: gogosar, conopida, morcov, telina
Avem doua variante in cazul asta: ori ii tocam marunt ori
felii mai mari.
In cazul in care decidem sa ii facem felii asezam legumele
in borcanele sterilizate si turnam peste ele o saramura fierbinte
(calculati in functie de numarul de borcane pe care le puneti): 150
ml otet, 1 litru de apa, 1 lingura cu varf de sare grunjoasa,
piper, boabe mustar, o lingurita zahar (daca considerati ca-i cazul
sau va place mai dulce).
In cazul in care le tocam:
Le punem intr-un lighean, turnam amestecul cu otet de mai
sus peste ele si le lasam o zi in acel lighean amestecand din cand
in cand. A doua zi turnam salata in borcane sterilizate. Se poate
consuma imediat.
Cat a durat? O ora.
Cam atat caci mi-e teama ca plictisesc.
Dupa cum se vede, sunt retete rapide, simple, sanatoase si
gustoase. Tot ce trebuie facut este sa vreti sa va apucati de asa
ceva.
Nu cred ca nu exista loc pentru un borcanas, doua. Nu cred
ca nu exista timp. Cred ca exista teama de esec, multa comoditate
si nepasare. Dar e necesar un simplu gest pentru a trece peste ele
si apoi nu va veti mai opri din a face asta si o sa va minunati cum
de nu ati facut-o pana acum sau va veti reaminti cat de placut este
acest lucru :).
In curand nu or sa mai fie legume romanesti, asa ca puteti
chiar azi sa trageti o fuga in piata la tarani.
Nu va trebuie decat un pic de vointa. Spor!