Există perioade în viaţa
noastră când nu realizăm sensul adevărat, sau ne scapă
sensul, există un sens ascuns, există puterea
unui om, a comunităţilor, sau a unor grupuri care doresc să vedem,
să auzim ceea ce vor alţii şi pentru alţii. Manipularea a devenit
un model acceptat în mediile politice, chiar există o artă a
manipulării, o ştiinţă absurdă a manipulărilor în epoca
informaţiei, iar cei din spate, din planul secund, sunt consideraţi
specialişti, după cum există cealaltă limită, limita frumosului
acolo unde artistul poate transmite mesajul prin metode ale artei
lui, care declanşează un adevărat proces de conştiinţă, de curăţie
sufletească.
Prin cartea sa MESAJUL
SUBLIMINAL autoarea Doina Ruşti, deschide o altă lume pentru
cei care doresc să comunice într-o lume a comunicărilor de tot
felul.
 |
| Doina Ruști (sursa: Internet) |
Cartea, la limita dintre eseul
specialistului şi documentarea zilnică a celui care nu doreşte
moartea spirituală, a apărut în anul 2005 la Editura TRITONIC din
Bucureşti şi, în mod cert, răspunde unei necesităţi în varii
domenii: artistic, economic, politic, social, educaţional şi nu
numai.
Analiza profundă a comunicării
dintre oameni de-a lungul timpului este o necesitate pentru că am
uitat să comunicăm cu adevărat, ducem dorul unei comunicări
adevărate, a unei relaţii reale şi profunde. Ne-am rătăcit, într-un
fel aparte stând şi privind la televizor sau la monitorul
calculatorului, legaţi prin Internet de MARELE NIMIC, sau de
absolutul informaţiei.
Autoarea este doctor în
ştiinţe filologice, cunoaşte în profunzime lumea simbolurilor
literare şi a scris importante cărţi de sinteză culturală,
dicţionare, enciclopedii, etc…
Cartea începe cu o poartă,
poarta subconştientului şi continuă cu modul de relaţionare a
indivizilor, a oamenilor obişnuiţi sau
personalităţi reale ori false, prin cuvânt, prin salut, prin nume,
prin şablon, prin cuvântul criptic, prin povestire, sau imprecaţie,
ajungând la nivelul simbolic al comunicării, la sensul sensurilor,
la mesajul persuasiv şi la cel subliminal.
Interesante sunt, din punctul
de vedere al comunicării, experimentul comunist din România, care
începe cu arhetipul vătafului şi intră în cotloanele limbajului,
care, iată, ne mai face feste.
Penetrante sunt analizele
făcute fenomenelor în zona de influenţă subliminală în limbajul
actual şi stârnesc curiozitate pentru că descoperim modul în care
suntem manipulaţi prin presă, prin prestaţia
„vip” –urilor din regiunea politicului, prin
denominare, prin şablon, prin ambalajul înşelător, prin formule de
politeţe, prin ideologie şi prin multe alte fenomene care ne ard
inima zilnic şi ne fac să pierdem sensul
adevărat.
Trimiterile la marile opere
literare, la importanţi autori români sau străini sunt interesante
pentru scriitorul pasionat de scrisul
său.
Cartea merită citită pentru că
multe aspecte tratate în carte au scăpat analizei specialiştilor
care nu s-au aplecat asupra unor lucruri banale în aparenţă, dar
care în final fac să se încline balanţa într-un mod care doare şi
care sângerează pe anunţurile publicitare, pe ideologiile de orice
sens, pe programele partidelor sau pe modul de atragere a
clientelei de către marile companii sau bănci.
Cartea reuşeşte să adune
experienţa în domeniu şi cred că mulţi scriitori care se consideră
importanţi, vor trebui să ţină cont de regulile comunicării în
vremuri tulburi afectate chiar de comunicare, de lipsa limitelor
sau de limite artificiale, de haosul ordinii impuse de afaceri,
interese, căderea umană …
Tehnicile acestea de
comunicare au fost utilizate şi sunt utilizate şi de serviciile
secrete, de oameni ai puterii, care ştiu când, printr-o formulă de
politeţe banală, ca „domnişoară”, să declanşeze un alt mod de a
vota. „Domnişoară” la vârsta de 35 de ani, va avea impact pentru că
lumea acceptă faptul că o personalitate, oricât de complexă, care
nu şi-a făcut familie la o vârstă stabilită cutumiar, sau nu este
căsătorită, nu are copii, nu-şi asumă responsabilităţi, este una
care nu poate conduce o comunitate… Este un simplu exemplu şi poate
banal pe care îl întâlnim în fiecare zi, dar multe alte exemple
sunt redate în carte, chiar la limita de a provoca răul dacă sunt
preluate de grupuri de
interese.
Dar cartea, evident, a fost
scrisă pentru a ne apăra de rău, dacă rămânem de veghe în lanul de
cuvinte, suntem atenţi la intonaţie, la simbol, la repetiţie, la
poreclă, la dialogul condus din umbră, sau prin
seducţie…
Autoarea recunoaşte că sunt
multiple modalităţi de transmitere a unui mesaj în ciuda voinţei
noastre. Multe din comportamentele noastre se justifică prin
inocularea din spatele limbajului vizibil sau
invizibil.
Aş sublinia doar cele opt
situaţii ale povestirii prin care oamenii stabilesc relaţii:
povestitorul transferă asupra altora povara prin povestirea sa,
prin povestirea ca artă, prin interesul pentru manipulare prin
povestire spre un scop dorit, cu dorinţa ca celălalt să se implice
sau să fie implicat prin povestire, prin transmiterea moştenirii
spirituale la urmaşi, prin dorinţa de a ului prin povestire, prin
introducerea pietonului în labirint pentru că povestitorul este
stăpânul labirintului, prin exerciţiu de morală pe care îl regăsim
în povestire. Aşa învăţăm că sufletul are alte limite decât credeam
şi că marii maeştri au cunoscut că lumea are nevoie de salvare, sau
de pedeapsă.
Putem alege, pare să spună
autoarea, între bine şi rău, doar printr-un cuvânt, dar, desigur,
într-o zonă creştină, recunoaştem că de multe ori cuvântul este
agentul unei lumii subtile, mai mult, veşnicia este scrisă pe
marile bulevarde cu alb şi că este chiar după, colţ, dar ce preţ
înseamnă drumul interior pentru a ajunge după
colţ…
Un artist are nevoie de astfel
de cărţi, pentru că opera sa este până la urmă efectul cunoașterii
profunde…
Constantin
Stancu
