Nu am mai scris de ceva timp o astfel de postare, așa că mi-am zis că a venit vremea să mai facem și puțină psihanaliză.Sunt sigură că tuturor s-a întâmplat să ne fie dor de cineva sau ceva, fie că ne place sau nu să recunoaștem asta.
Mie una mi se întâmplă destul de des să îmi fie dor: de copilărie, de orașul natal, de vacanțele la bunici, de dulciurile copilăriei...Mi se întâmplă însă ca din când în când să îmi fie dor și de câte cineva! Și dintre toate dorurile, cred că cel mai arzător e cel de cineva... vorba poeziei (Rubaiate de O. Khayyam)
Iubirea care nu distruge nu-i iubire;
Cum jarul în căldură se preface,
Cel ars de dor uită de nopți, de zile,
Și dorul în durere se desface...
E greu să îți fie dor, însă eu cred că e și mai rău să nu îți fie dor. A nu mai simți, asta cred că este cea mai mare pierdere.
În