Disclaimer
Această poveste a fost inspirată din fapte reale, a unei
adolescente rebele (cum altfel ar putea fi o adolescentă)
îndrăgostită până peste urechi, entuziasmată de prima întâlnire,
sabotată de un coș îndărătnic și salvată cu mult farmect!
A fost odată ca niciodată, într-un orășel micuț și cochet,
unde nu se întâmplau prea multe și toți se cunoșteau între ei și
își dădeau binețe, o puștancă rebelă, cu fundițe la codițe și poftă
de viață.
Și pe fetișcana asta cu păr negru ca abanosul și ochi ca
albastrul cerului o chema Amy, iar toamna aceea, călduță și arămie,
îi aducea un nou început. Ceva mai antrenant, mai puțin plictisitor
și plin de aventură (sau cel puțin așa spera ea), căci era primul
an de liceu!
Și cum 15 septembrie era după colț, Amy, alături de prietenele
ei, se pregăteau cu mare entuziasm de prima zi de liceu!
Uniformele frumos călcate, codițele frumos împletite, fundițe
roșii, satinate, pantofiori lăcuiți, ghiozdane cu buline- o
adevărată plăcere să le privești cum se îndreptau țanțoșe spre
Colegiul... ce să mai, dar dacă povestea s-ar fi petrecut în
timpurile noastre, ai fi putut să juri că cele 3 prietene erau
gata de selfie!
Acea dimineață de septembrie avea un aer aparte, soarele
călduț al toamnei mângăia micul orășel, iar curtea plină de
verdeață a Colegiului era inundată de o culoare galben-arămie, ce
se reflecta aproape magic pe pielea frumoasă a prietenelor
din poveste.
Amy și amicele ei, toate numai un zâmbete, au pătruns pline de
speranță pe poarta Colegiului, încântate de curtea uriașă, cu
arbori impunători, flori colorate și mii de elevi.
Și atunci, în lumina caldă de toamnă, sub un stejar cu frunze
caleidoscopice, cu razele soarelui cernându-se printre ramurile
bătrâne, învăluit de o lumină blândă, îl văzu! Într-un costum
frumos, cu părul blond ce parcă se întrecea cu frumusețea soarelui,
cu ochii de un albastru mai profund ca marea, râzând cu o poftă
nebună alături de amicii lui... o singură privire și fu
convinsă!
O lovise și pe ea microbul, suferea de dragoste la... prima
vedere!
Reveria îi fuse brusc întreruptă de Ana, ce începuse să
vorbească precipitat, să gesticuleze și să devină aproape
speriată... când în sfârșit înțelese ce îi spunea Ana, se sperie și
ea! Nu suferise niciodată de acnee, dar acum, fix acum, când
el era aproape sclipitor în curtea Colegiului, un coș uriaș îi
ieșire fix în mijlocul nasului.
Iar asta nu ar fi fost neaparat o problemă uriașă, dar le
observase și EL, iar acum se îndrepta spre cele trei prietene... Ce
era de făcut, urma să vină, să se prezinte, iar ea arăta ca
vrăjitoarea cea rea, doar că în locul negului, un coș fudul și
roșiatic triumfa pe vârful nasului. Mai că avea puțin și o lua la
fugă, noroc cu Emy, care o prinse de mână și oferi aproape instant
soluția fermecată: crema CC matifiantă de la Farmec.
Noroc cu Emy și cu gardul viu de hibiscus, după care a putut
să se ascundă, să își dea repede-repede pe față cu crema magică și
să acopere cu brio coșul buclucaș.
Tocmai ce terminase de tapotat crema bine-bine pe năsuc, când
simți o atingere (fierbinte) pe umăr! Era EL, băiatul cu părul de
aur, acum față în față cu Amy, îmbujorat și bine-dispus, cu
zâmbetul și mai frumos de aproape... vorbind, vorbind ... vorbind,
cu soarele scăldându-i chipul. Iar ea îi sorbea fiecare cuvânt și
abia dacă auzea ce-i spune.
Dacă așa arăta dragostea, dacă așa se simțea iubirea, atunci
știa că nu mai conta nici un coș, nici o bubiță- nimic!
Erau doar el și ea, parcă plutind, timpul înghețând în loc,
amândoi numai un zâmbet. Iar el vorbea și ea îi sorbea cuvintele,
vrăjită de ochii lui albaștrii, când, surpriză! Își luă la revedere
cu un pupic pe... născu!
Emy și Ana pufniră în râs, iar Amy rămase perpelxă- crema CC
avusese puteri magice, își făcuse treaba mai bine decât se
aștepta.
Iar ea era acum mai îndrăgostită ca niciodată (nu că ar mai fi
fost vreodată). Noroc cu amicele ei, care acum îi povesteau tot ce
El vorbise...
Amurgul deja se lăsa peste micul orășel, dar fetele încă
depănau impresii despre prima lor zi de liceene. A fost ziua în
care a știut că nimic nu avea să mai fie cum a fost...
Acest articol a fost scris pentru SuperBlog, ediția de
toamnă.
