Azi vă propun să lecturați o poveste amuzantă, frumos relatată de autoarea română Lavinia Braniște, născută în Brăila în anul 1983. Ea lucrează, totodată, ca traducător de cărți pentru copii.
,,Era luna mai, iar bunicul își petrecea ore în șir în
grădina din spatele casei, printre răsadurile de roșii. Verifica în
fiecare zi grămăjoarele de pământ de la rădăcină și se asigura că
tulpinițele sunt suficient de stabile. Unele aveau deja araci. Apoi
trăgea furtunul și lăsa apa să curgă printre straturi, până se
făceau mici băltoace cu bulbuci albi, iar la urmă, când apa era în
sfârșit înghițită, Iosifel vedea cum ies râme grase din pământul
moale și se zbat neputincioase.
Punea mâna pe ele curios. Mai întâi doar un deget, până
s-a lămurit că nu înțeapă, apoi a prins curaj să le ia cu totul și
să le ridice în aer și să se uite la ele în soare.
- Dacă aveam găini, le dădeam la găini, a zis bunicul
odată.
Pentru Iosifel, găina era tot un fel de câine, avea tot
un fel de suflet de câine, adică, iar el a luat râma și a împins-o
lui Max. Cățelul nu a reacționat deloc, așa că i-a împins-o în
gură, iar atunci, simțind mișcarea, ochii lui au devenit X-uri,
cerând să i se poruncească limpede ceva.
Bunicul a început să râdă.
- Măi, copilule ... Nu dai râme la cățel, râmele sunt
pentru păsări.
I-a luat râma, a făcut o gaură cu degetul în pământul apos, a băgat-o acolo și a astupat-o cu grijă.
I-a luat râma, a făcut o gaură cu degetul în pământul apos, a băgat-o acolo și a astupat-o cu grijă.
De ce ai băgat-o acolo? a întrebat
Iosif.
Las-o să trăiască.
- Cum să trăiască dacă ai îngropat-o?
- Păi ea acolo trăiește, în pământ.
- Dar n-are aer! a strigat băiatul.
- Ba da, în pământ e și aer.
- Și ce mănâncă?
- Pământ! a zis bunicul râzând în hohote, când l-a văzut
nedumerit.
Iosifel era complet pierdut, bunicul a vrut să-l mângâie
pe obrazul moale, dar și-a dat seama că e murdar pe mâini de la
lucrul în grădină, așa că doar l-a atins un pic cu dosul
palmei.
- Ai tot timpul să-nțelegi, i-a spus el.
Apoi, devenit dintr-odată mult mai aspru și parcă alt
om, s-a încruntat, s-a aplecat și mai tare către el și i-a
zis:
- Să nu te prind că intri în grădină, să calci pe roșii!
Ai înțeles?
Iosifel l-a luat pe Max în brațe și a luat-o la fugă pe
aleea de ciment care mergea de-a lungul casei. S-a așezat pe
treptele de la intrare și l-a strâns în brațe pe cățelul
electronic, rămas între timp fără vlagă. Ar fi trebuit să-l roage
pe bunicul să îl bage în priză, la încărcat, dar acum nu mai avea
curaj. O să-l țină așa până o să vină mama.
Ce ciudat se poartă bunicul! Uneori îl iubește mult,
alteori parcă nici nu-l cunoaște pe Iosif. Și poveștile lui despre
toate ciudățeniile.
Auzi, cum să fie aer sub pământ? Cât trebuie să sape o
râmă și cât trebuie să-și țină respirația până ajunge să dea de
aer?
L-a zgâlțâit un pic pe Max, în speranța că ochii verzi
și pixelați i se mai aprind măcar un pic. Dar
degeaba.''
Oare poți să iubești pe cineva chiar dacă nu înțelegi
cum funcționează?
