Canapeaua pentru liniştea domnului
Matracuciu
„În zilele noastre, când sinuciderile
au devenit aproape o modă pentru reducerea perioadei de
austeritate, a-ţi pune capăt zilelor, înseamnă a
lăsa în urmă exclamaţii de genul:
- Ai
aflat că tâmpitul de Matracuciu s-a spânzurat?”
Acesta este un fragment de la
începutul romanului Aranka-néni sau Canapeaua cu
scârţ[1],
pecare Dumitru Hurubă, important romancier, îl lansează spre
cititor. Se pare că autorul a sesizat că sinuciderea este astăzi un
gest patriotic, omul care pleacă lasă în loc un post bun pentru un
potenţial salariat.
Umorist de forţă şi culoare, savuros
şi cu o fantezie bine temperată, Dumitru Hurubă pătrunde în mintea
cititorului cu o fină ironie despre vremea pe care o trăim, despre
personajele care ne asezonează viaţa, despre soarta individului
mediu într-o lume în mişcare, atinsă de umbra rezervaţiei de
zăpăciţi, tema de bază a scriitorului, temă de forţă şi
luciditate.
Personajul principal Matracuciu
Emilian (Miluţ), umil angajat la o întreprindere importantă,
locuind în Bucureşti, trebuie să fie detaşat în Munţii Apuseni, la
compania cu renume Anonimul SA, o catastrofă pentru un
bucureştean legat de mediul său. Aventura se declanşează cu
intensitatea interesul democratic şi privat, la această mişcare în
peisajul patriei participă şi colegii, mai ales colegul matrice
pentru aceste vremuri, Figheşanu.
Miluţ Matracuciu locuieşte, culmea, în
capitala ţării, Bucureşti, la Aranka-néni, o femeie tipic
ardeleancă de naţionalitate maghiară, cu ticuri, vorbe şi privire
de husar, aparent rece şi corectă, o antiteză satirică demnă de
news alert...
Cuplul acesta, dinamizat de prezenţa
lui Figheşanu, dau culoare povestirii, personajele participă
voioase la viaţa lor de zi cu zi, abordând tragediile minore în
gamă majoră, prilej pentru scriitor să pună în lumină „cultura” la
zi a celui rătăcit în tranziţie. Sunt împinse
spre mişcare evenimente umoristice, tipicuri,
vorbe, motive, argumente, tragedii şi comedii specifice epocii de
tranziţie de la comunism la capitalism. Diletantismul, cultura de
mahala şi balcon, şmecheria de piaţa de legume şi nealimentare,
cuvintele spuse fără control, automatismele acide, ratarea pe post
de victorie, toate sunt bine redate de Dumitru Hurubă.
Remarcabilă creionarea femeii,
Aranka-néni, unguroaică cu dichis, formată parcă în spiritul
catolic rigid, grijulie şi atentă la detaliu şi soluţie salvatoare,
vorbind într-o limbă specială, specifică zonei Ardealului, cu
expresii maghiare şi valori româneşti, toate bine închegate în
dialog, povestire, poantă.
Canapeaua cu scârţ, e mobilierul de
serviciu, martoră la cele mai profunde reflecţii
intelectual-fracturiste ale cetăţeanului Matracuciu. Întotdeauna
scârţ-ul canapelei a fost motiv de profundă filozofie asupra
vieţii, argumentul suprem, motivul pentru care personajul intră în
transa necesară existenţei suprarealiste din
provizorat.
„Stând întins pe Canapea, între
două scârţâituri, reflectez… Ei,da, îmi face Canapeaua asta
scârţăitoare şi afurisită: mă obligă să reflectez, să despic firul,
să acuz oamenii nevinovaţi, cum ar fi, culmea!, şeful instituţiei,
ministrul, şeful statului, pentru necazurile mele, respectiv
azvârlirea într-un post în cine ştie ce sătuc uitat de societate,
de Guvern şi de autorii actuali de ghiduri economico-practice şi
turistice, pe lângă care romanele science fiction sunt nişte
texte fără cap şi coadă, chiar anodine”.
Aranka-néni, e proprietăreasa lui
Matracuciu, participă activ la viaţa acestuia, ca
orice proprietăreasă, are soluţii pentru un
burlac stând cu stabilă chirie, e grijulie ca o femeie matură,
căsătorită şi botezată în biserică.
„Cred că se observă bine: eu mă
înţeleg cu Aranka-néni într-un dialect româno-maghiar perfect. Ca
să nu spun cât de armonios comunicăm când ajungem la capitolul
literatură, domeniu în care proprietăreasa mea este profund şi
iremediabil îndrăgostită”.
Savuroasă scena în care femeia recită
„Luceafărul”, poemul poetului Mihai Eminescu, dialectul este
perfect, de fapt autorul punând în centrul povestirii
superficialitatea unor persoane pentru care cultura a devenit o
limbă străină şi în fapt şi în ipoteză
sociologică.
Dumitru Hurubă surprinde foarte bine
atmosfera dintr-o întreprindere de stat, unde cutuma socială
lucrează până la paroxism în ce priveşte incultura. Iată un anunţ
de societate: „Cine mai aruncă în veceu ceva, chiar şi hârtie
igienică folosită, va fi aspru pedepsit!
Conducerea.”
Relaţiile interumane sunt văzute cu
luciditate şi rigoare, cu o umbră de umor: „…am bârfit cu grijă să
nu ne scape nimeni, începând de la directorul-manager, care îşi
înşeală nevasta cu secretara, conform tradiţiei româneşti, şi
terminând cu portarul care fură conştiincios hârtie pentru
imprimantă crezând că e hârtie igienică…”
Lui Hurubă nu-i scapă nici
superficialitatea religioasă a individului în căutarea eternităţii,
preotul neserios şi în căutare de „miracole” financiare este bine
creionat, pendulând între incultură şi şmecherie, cu scene de un
umor greu de egalat în literatura română actuală…
„Calendarul ortodox? Îmi
convine! Mi l-am şi imaginat o clipă: plin de sărbători, cu cruce
roşie, cu cruce neagră… Cred că, din punct de vedere al
Calendarului, suntem cel mai creştin şi mai religios popor de pe
glob. Ideal ar fi, ca la fiecare două zile, să fie câte o sâmbătă
urmată de duminică, astfel ca românii, demonstrând lumii că sunt un
popor vesel căruia nu-i pasă de sutele de taxe, tarife şi preţuri
aruncate pe capul contribuabililor”.
Figheşanu e un personaj-coleg special,
aflat în relaţii speciale cu şefa lui, pregătit să participe la
momente romantice şi intime cu orice colegă, având soluţii perfecte
pentru alţii, e prezent în viaţa lui Matracuciu ca un catalizator
ce pune în mişcare reacţiile sociale, prin aluzii, incultură şi
superficialitate. El ştie ceea ce alţii nu pot să ajungă şi să
prindă…
Numele personajelor sunt atent alese
de Dumitru Hurubă, o tehnică specifică în scrierile umoristice,
menite să atragă atenţia supra dimensiunii sociale a catastrofei
culturale şi să aducă un zâmbet pe buzele cititorului atras de
povestirea hazlie, de fraza cu tâlc şi trimitere specifică, de
cuvintele spuse inconştient de personaje, convinse că au ceva
important de zis! Chiar şi numele companiei naţionale este unul
bine pus în operă, Anonimul SA, o ironie potrivită pentru că orice
întreprindere pe acţiuni e definită ca anonimă, dar tautologia e
bine poziţionată în roman pentru că, se ştie, orice afacere este
controlată de cineva care bine cunoscut, deşi el se vrea anonimul
om de afaceri cu integritate şi generozitate politică, iată doi
termeni bine garnisiţi pentru epoca pe care o trăim…
Umoristul lasă înadins ca eroii
romanului să amestece fără logică lucruri de nimic cu teme
importante ale civilizaţiei, într-un ghiveci ultra-progresist şi
sumar… Cuvinte ca matrice, dex, Afrodita, Pytia, Badea Cârţan,
google, anticariat, spici, stenbai, sandvici, okei, Socrate, se
alătură altei grupe de cuvinte, uşor elastice în minte
personajelor: bojoci, euroi, boşorog, hârtie igienică, siviul,
ciocoflender, ţuică de Turţ, organ de ordine, iţari, hingher cu
licenţă, rahitici, naşpa…
Scriitorul are simţul umorului şi
firul povestirii trimite spre lumea de dincolo de poveste, de
societatea în dizolvare spirituală, incapabilă să asimileze noul
val de valori, valori care copleşeşte generaţii de români în
căutarea fericirii de fiecare zi.
Romanul are un final surpriză, pus în
scenă de Dumitru Hurubă cu arta „umorului serios”, sănătos, care
trezeşte mintea de pe urmă a cititorului în căutarea personajelor
ideale care întârzie în provincia de serviciu…
Aranka-néni poate fi proprietăreasă,
femeie în casă, soră, mamă, este o enciclopedie volantă,
personificarea soţiei puse la dispoziţie de UE, uniune menită să
ofere în mod democratic şi fără deosebire de naţionalitate, neveste
românilor aflaţi în tranziţie şi în căutare de fericire pierdută în
economia de piaţă…
Iar Canapeaua se erijează în personaj
principal, pe post de psiholog, preot, confident, terapeut…
Scârţâitul este noul limbaj, dacă lucrurile nu merg,
scârţâie…
Cum vede lumea pe Miluţ
Matracuciu?
Băiatul lui Matracuciu, cel care a
terminat facultatea pe bază de viţel, curcan, porc, un prăpădit, cu
mintea focalizată pe prostii, înjură, te temi să stai lângă el din
cauza Prealuminatului… o înjurătură ţinea nouă-zece minute… dar nu
în Bucureşti, încă!
În vremuri curajoase, Dumitru Hurubă
ne oferă un roman în care umorul este de bun simţ, mijloc prin care
el aduce cititorului argumente pentru o viaţă liniştită, până la
urmă în Munţii Apuseni nu-i aşa de rău, păcat că nimeni nu ştie
numărul la telefonul lui Avram Iancu (ca să cităm în stil hurubian,
despre asta este chestia zilei)…
Constantin Stancu
Martie, 2013.
[1]
Dumitru Hurubă, Aranka-néni sau Canapeaua cu scârţ, roman,
Editura Limes, Floreşti-Cluj, 2012.
