Dumitru Hurubă ne prezintă cronici, recenzii, note literare, texte despre texte, motive pentru metafora operei scrise, argumente pentru a rezista în tsunami, în vremuri grele în care lumea pare a nu fi interesată de lectură, dar în care tot mai mulţi scriu şi tot mai puţini citesc, aparent... Cronicar din pasiune, el ne invită într-un timp al lecturilor, a regăsirilor, a cercetărilor spirituale, a mirării la tema propusă de scriitor.

Lecturile sale sunt ţipete în pustie, iluziile sunt mirajele de tot felul, cititorul pare a fi cititorul de contor, un contor al pulsului ce vibrează în această epocă a informaţiei. Când totul devine posibil, lectura este imposibila realitate a iluziilor care ne ţin în picioare. Ne sprijină pe trecerea de pietoni sau pe stadion, ori în faţa televizorului.

Desigur, cei care scriu sunt interesaţi de o părere, de un gând despre opera lor. Dumitru Hurubă este preocupat de iluzia care pune în mişcare un univers complicat, adică universul cărţii. O carte este mai mult decât o sursă de informaţii, este o stare… virtuală…

Pentru autorul cronicilor lectura este o incitare la o nouă descoperire, la o nouă revelaţie, ea poate fi negativă sau pozitivă, dar cronicarului îi pasă de cartea pe care a citit-o. Până la urmă, această carte este un fel de jurnal de bord pentru Dumitru Hurubă, el scrie despre aventurile sale literare, despre opere care acoperă domenii variate: istorie, filozofie, sociologie, literatură, cultura ca formă de evadare din cotidian, jurnalul. Trece de la poezie, la proză, la umor, la mărturie. Lumea pare prinsă în menghina dorinţei de a spune, nimeni nu ascultă, toate operele sunt sunete în marele ţipăt de la miezul nopţii, timpul este, iată, ceva copleşitor, cartea ceva concret, ea care rezistă, o cărămidă de pământ ars, din vechime…

C stancu