Nici nu imi vine sa cred ca au trecut 2 ani de cand nu am mai publicat absolut nimic pe blog. Pentru ca de scris am mai scris. Chiar acum am vazut un articol terminat in drafts despre mine si bucatarie, dar la care nu am apasat pe buton pana acum. Nici nu mai tin minte de ce.
S-au intamplat multe intre timp, lucruri pe care uneori mi-as fi dorit sa le impartasesc dar nu stiu de ce nu am facut asta. De cand am scris ultima oara am mai calatorit la Londra si la Paris. Mi-as dori sa scriu si despre asta candva, insa nu am gasit timp si energie sa o fac pana acum.
Astazi as vrea sa vorbim un pic despre un lucru poate plictisitor pentru unii, dar care pe mine m-a bantuit ca sa spun asa in ultima jumatate de an. Este un subiect despre care nu pot sa spun ca imi este usor sa scriu pentru ca tine oarecum de intimitatea mea, si o sa arat o parte din mine care poate ar trebui sa ramana doar pentru mine. Dar imi doresc ca poate cineva intr-o situatie similara cu a mea va face niste schimbari dupa ce va citi ce am scris eu aici.
Povestea incepe din copilarie, dar eu nu o sa o iau chiar de la capat, ci de acum jumatate de an. Nu mai tin minte exact cand dar cred ca undeva la finalul lui februarie, inceput de martie, eram afara cu Putzi, catelul meu. Cainele meu este destul de rautacios cu alti caini baieti asa ca mereu am grija sa nu sara prea tarea calul. Ei bine in acea minunata zi un alt stapan isi plimba cainele in acelasi timp cu al meu, dar il plimba fara lesa. Nu vreau sa intru in detalii despre subiectul asta, pentru ca eu nu sunt de acord cu a lasa cainii fara lesa pe strada si imi e teama ca nu mai termin ce am de spus. Al meu sare la bataie, celalt, un caine mai maricel fata de al meu, incepe sa alerge in jurul lui si il enerveaza si mai tare. Eu m-am gandit sa il iau pe al meu in brate. Asa ca ma aplec frumos sa il ridic si in acel moment in toata nebunia cainelui meu ma loveste foarte tare in gura. Initial am crezut ca mi-au cazut dintii, sau nu stiu ce mi-am imaginat, mi-a spart buza foarte tare, a inceput sa siroiasca efectiv sangele, ma rog a fost pentru mine un moment groaznic. Cainele meu nu cred ca si-a dat seama ca m-a lovit, pentru ca el se agita in continuare, iar stapanul celuilat caine, o sa fiu sincera, statea si se uita ca ... stiti voi cine. Ma rog, reuseste sa isi prinda cainele si pleaca de acolo, eu sincera sa fiu, aveam o mana tinuta la gura, toata maneca bluzei de pe mine era imbibata cu sange, asa ca tot ce am putut sa fac a fost sa il sun pe Petre. A coborat dupa mine, m-a pus pe picioare, mi-a spalat sangele de pe fata si maini, mi-a dat gheata sa tin la buza, m-a proptit in canapea, ce sa mai, toate cele.
In urma acestui accident, am avut dureri destul de mari de dinti, in special incisivul lateral care a fost lovit direct, si care mi-a spart buza. Asa ca am facut o radiografie si am zis sa merg la medicul dentist. Toate bune si frumoase, am fost la cel mai apropiat cabinet de stomatologie (lucru nu neaparat bun, as fi putut fi mai selectiva) si am incercat sa vad ce si cum. Tot acel dinte avea si o carie pe partea interioara si am stabilit impreuna cu dna doctor un plan de tratament pt acel dinte pentru ca nu era fracturat. Din pacate pentru mine, fix cand trebuia sa ajung pentru ajung la urmatoarea sedinta pentru a reconstrui si consolida dintele s-a instaurat minunata stare de urgenta care nu a permis cabinetelor de stomatologie sa fie deschise. Cam la 2 sau maximum 3 saptamani dupa ultima vizita la cabinet mi s-a rupt coroana dintelui cu totul si am ramas doar cu radacina. Pentru asta am fost la singurul cabinet deschis din Bucuresti, cel pentru urgente unde nu ar fi putut face mare lucru oricum pentru ca nu aveau voie sa foloseasca majoritatea aparatelor. O sa fiu foarte sincera si o sa spun ca lucrul asta m-a suparat foarte tare, in primele zile am fost foarte necajita, dar pana la urma nu am avut ce sa fac decat sa ma obisnuiesc si sa merg mai departe.
Doua luni mai tarziu s-au redeschis cabinetele medicale si am pornit in acesta calatorie de a-mi reface dantura . Acum, pe langa acest dinte lipsa pe care il aveam pe parcursul anilor am mai avut probleme si de asemenea si tentative de a le rezolva.
Toata nebunia a inceput joi, 21 mai. Cred ca sunasem de luni sa imi fac programare sau ceva. De data asta am ales un alt cabinet, m-am uitat la review-urile cabinetelor din imprejurul noii mele locuinte (poate am sa va povestesc alta data si cum am ajuns la casa mea) si m-am decis asupra Stephanie's Dental Clinic. Acolo am avut norocul sa o intalnesc pe doamna doctor Palamari Ana-Maria care este o persoana cu totul si cu totul deosebita. Atunci cand ea si-a schimbat clinica, si nu a mai lucrat pt Stepahie's ci pentru clinica Trufas, am urmat-o cu inima impacata.V-am spus mai devreme ca am tot avut tentative de a-mi repara dantura de cand am venit in Bucuresti, insa mereu am renuntat din diferite motive, uneori financiare alteori pur si simplu nu am mai avut vointa sa fac lucrul asta. Nu pot sa spun ca vreun medic stomatolog cu care am lucrat(este vorba de 4 alte persoane in Bucuresti), pana la doamna doctor Palamari, sa-mi fi lasat o impresie extraordinara. Este foarte dificil, cel putin pentru mine sa lucrez cu o persoana cu care nu ma simt confortabil. Asa ca nu stiu, nepasarea unora sau anumite remarci m-au deranjat la oamenii cu care am lucrat inainte, si in momentul in care apare o urma de jena sau retinere sau alte mai cele care m-au facut pe mine sa nu ma mai intorc in anumite cabinete.
Ei bine, nu a fost cazul de asa ceva cu persoana cu care am lucrat de data asta. Este o profesionista de la A la Z, din primul moment in care am intrat la consult si pana acum, in nicio secunda nu m-am simtit altfel decat ar fi trebuit. In ziua respectiva, am venit eu cu o caruta de probleme fara sa stiu de unde sa pornesc si cum sa fac. Probabil ce mi-a placut mie a fost faptul ca, inca din prima clipa doamna doctor nu a stat pe ganduri si ne-am pus pe treaba imediat. Am facut un detartraj, am facut o carie si am facut si 2 extractii intr-o singura zi. La finalul sedintei am stabilit planul pentru viitor si am hotarat sa luam lucrurile rand pe rand de la cea mai grava problema la cea mai putin grava, iar saptamana trecuta am ajuns la final. O recomand din tot sufletul pe dna doctor Palamari Ana-Maria oricui are nevoie. Lucreaza frumos, curat, cu multa rabdare si este foarte atenta la nevoile pacientilor.
O sa fiu sincera si o sa spun ca nu am crezut ca o sa ma aflu in punctul asta prea curand, nu am crezut ca voi incepe sa fac lucrurile astea, pentru ca nu le-am considerat o prioritate, desi ar fi trebuit sa fie o prioritate. Tot ceea ce tine de sanatatea noastra trebuie sa fie o prioritate.
Acum, pe langa experienta minunata cu dna Palamari, am avut si niste experiente groaznice. Si aici ma refer la extractiile dintilor inclusi. Nu stiu cand mi-au crescut masele de minte, dar cert este ca masele de minte nu au erupt, ci au ramas incluse, iar eu ca sa rezolv tot ce aveam de rezolvat a trebuit sa le scot.
Groaznic este un cuvant prea bland pentru extractiile astea. In total eu am avut 5 dinti de scos, cele 4 masele de minte si un al 5 lea dinte care nu stiu de unde a venit si ce cauta acolo, o sa il incercuiesc in radiografia de mai jos. I-am scos pe acesti 5 dinti in 3 instante diferite. Am scos prima oara cele 2 masele de minte, de sus si jos din partea stanga. Acum, nu stiu ce sa zic despre operatia in sine. Am avut foarte mult curaj si avant. Dar este o senzatie foarte ciudata, pentru ca anestezia aia isi face efectul, dar chiar daca nu se simte durere, se simte presiune si se simte ciudat! Nici nu pot sa spun altfel. A durat cred ca undeva la 40 de minute operatia asta si am plecat destul de linistita spre casa, asta pentru ca anestezia a fost destul de puternica. Cand am iesit din metrou spre casa totusi m-au cam lasat puterile si m-a napadit un pic durerea. Cand am ajuns acasa a trebuit si sa ies cu cainele, nu stiu cum am facut asta. Pana seara mi s-a umflat jumatate de fata extrem de tare, urmatoarele 4-5 zile au fost de cosmar, in special din ziua 3 cand am reinceput munca. Nu stiu daca ar fi trebuit sa primesc concediu medical pentru asta, dar stiu ca as fi avut nevoie, in special pentru ca jobul meu presupune ca eu sa vorbesc mult. Cert este ca am trecut peste asta.
Imediat dupa prima operatie, la minute dupa.
A doua operatie, masele de minte sus si jos din partea dreapta au fost o poveste cu totul si cu totul alta. In primul rand mi-am pierdut eu curajul, daca data trecuta am venit ca o floricica, de data asta parca as fi mers catre propria executie. Si sincera sa fiu chiar asa a fost. Maselele de data asta au fost pozitionate foarte prost, si a fost foarte greu sa fie scoase, cea de sus nu avea pe unde sa iasa, iar cea de jos era pusa orizontal, si a trebuit sa o sparga in mai multe bucati ca sa poata sa o scoata. Imi venea sa ii spun chirurgului sa o lase acolo sa ma coase si sa plec, insa imi tot spuneam in gand, daca tot am facut incizia, hai ca mai e putin. Nu stiu cum am rezistat. De data asta perioada de recuperare a fost si mai grea decat prima oara. Daca prima oara nu puteam sa deschid gura prea mult (de exemplu nu puteam sa deschid gura mai mult de 2 cm, gen nu puteam sa mananc cu furculita), de data asta nu am putut sa o deschid, dar nici sa o inchid la cat de umflat a fost obrazul meu pe interior. Daca data trecuta am putut sa mestec (nu foarte mult, dar cat de cat) inca din a doua zi, de data asta, am baut supa 5 zile. Nu mai spun nimic de durere. Groaznic, atat!
Ultima operatie a fost acum 3 saptamani cred, cea mai recenta. Obiectiv vorbind a fost si cea mai usoara pentru ca a fost mult mai usor accesul catre acel dinte si recuperarea a fost mai ok fara mari dureri. Insa psihic, m-a terminat. In primul rand incizia pentru dintele asta a fost facuta prin cerul gurii, senzatia a fost de nedescris. A folosit chirurgul o freza pentru os ca sa patrunda pana la acel dinte, iar vibratiile de la acea freza le-am simtit in tot capul, nu stiu daca chiar a fost atata sange, dar am avut impresia ca nu a fost aspirat extraordinar si ca ma inec continuu. Pe langa asta si anestezia facuta la dintii din fata sus este foarte dureroasa. Am simtit o frica incredibil de mare si in timpul operatie am inceput sa tremur iar dupa aceasta am inceput sa plang. Mi-am chemat un uber, am ajuns acasa si iar m-am pus pe plans de s-a speriat si Petre. Nu stiu de ce am avut fix reactia asta neaparat, dar chiar a fost foarte stresant si banuiesc ca asta a fost modalitatea prin care eu am reusit sa scap de tot ce s-a acumulat. Dupa toata nebunia asta, nu am stiut cum o sa ma vindec, am avut o senzatie foarte neplacuta o saptamana, o saptamana jumatate, de parca aveam lipit de cerul gurii un plasture umezit. Dar nu am avut dureri, am putut sa inchid/deschid gura, sa mananc.
Acum referitor la medicul chirurg de la clinica Trufas nu stiu ce sa zic. Nu am termen de comparatie sa zic ca e mai ok sau mai putin decat altii. Cert este ca nu mai am dinti in plus, sunt vie si nevatamata deci cred ca si-a facut treaba asa cum trebuie. Prin natura jobului sau totusi nu pot sa spun decat ca omul asta mi-a devenit antipatic si ca cel mai probabil va fi protagonistul cosmarurilor mele pentru urmatoarea perioada.
Desi prima parte a calatoriei s-a incheiat, mai urmeaza o parte. O parte care va dura in jur de 2-3 ani. Nu stiu daca o sa va postestesc la un moment dat si despre asta. Voi purta aparat dentar, urmeaza sa il montez chiar saptamana viitoare. Pe de o parte abia astept, pe de alta parte im si este foarte teama. Oricum ar fi, nu mai pot da inapoi. Nu vreau sa mai intru si in alte detalii pentru ca oricum este o postare foarte lunga. Asa ca, o zi buna va urez tuturor.
