E iarnă-n munți, s-au pus troiene, pe piscuri, văi
și pe poteci,
Cad fulgi pufoși și cad alene, pe cetinile de
brazi reci.
E iarnă-n munți și lopătarii își scutur' coarnele
de stânci,
Iar urșii hibernează-alene în scorburile lor
adânci.
Ies lupi-n haită să vâneze câte un cerb mai
slăbănog,
Iar căprioarele mănâncă otava moale prinsă-n
stog
De vânători și pădurarii ce au în grijă tot
vânatul
În iarna
asta;
primăvara, o să le-mpuște. Al lor
păcatul!
Pe drumurile din pădure, trec sănii șir, trase de
cai,
Pline de strigăte voioase din piepturi prinse în
alai,
Cu zurgălăi prinși la zăbală și cușme dacice pe
cap,
Și chiote pe care munții cât sunt de mari nu le
încap.
Pe pârtii se întrec schiorii în pluguri și în
cristiane,
Iar cozile la teleschiuri dau încasări de
milioane.
Miros de vin cu scorțișoară și țuică fiartă cu
piper –
Iar faptul că sunt la dietă, mă face-aproape să
disper!
E iarnă-n munți ca o poveste de pe tărâmul
fermecat,
Aș sta mai mult, dar timpul liber îmi e de slujbă
ferecat –
Mă-ntorc spre urbe cu tristețe – ce-a fost frumos
s-a terminat,
Însă în suflet port amprenta sejurului de
neuitat!
