E primăvară-afară, ce păcat – lipsește codrul ce m-a-nfiorat,

Colnicele sunt astăzi amintiri, iar foșnetele numai năluciri –

Pădure, tu, liman al tinereții, te-au năpădit și drujba și scaieții,

Au amuțit și glasuri de prigorii, sub a barbarelor, spre bani victorii.

Ce univers de vis s-a năruit, sub barda celor ce au năvălit

Să te decime, codrul meu de dor, tovarăș drag de-a lungul anilor.

Credeam mereu că ești de neclintit, chiar dacă uscături te-au năpădit,

Apoi s-au modelat cozi de topor, la bunul plac al paraziților.<...