Pentru mine Crăciunul și Revelionul se confundă oarecum într-un tot unitar, o entitate invizibilă, un prieten alături de care îți iei rămas bun de la anul ce urmează să se sfârșească și privești încrezător către un nou început.

E sărbătoare, e căldură, e veselie, e frustrare, e oboseală, e resemnare, e speranță. Un amalgam, o graniță, un sfârșit urmat de un început.

O sărbatoare e un ritual pentru suflet, o introspecție în sine, un „wake up call”, un îndemn spre mai mult, spre o treaptă mai sus, mai bine, mai frumos. E un moment special în care te înconjori de oamenii pe care îi iubești, împodobiți bradul, ascultați colinde, schimbați cadouri, ciocniți șampania la granița dintre ani și pășiți în noul an cu iubire și determinare.

De fapt, colindul este vestitorul absolut al acestui sezon, al acestui sentiment, a acestei tranziții. În clipa în care răsună primul colind începe totul. E mo