Masina venea incet din deal, soferul avand grija sa ocoleasca bolovanii dezveliti de cea mai recenta ploaie. O urmaream demult. Asteptam momentul in care Capitanul o sa se dea jos, atent la noroi, si o sa tranteasca grabit usa, da’ nu-mi imaginam ca ma aflam atat de aproape in timp.

Puteam sa vad grila mare, cu sigla de Benz deasupra capotei, cum juca ritmuri din ce in ce mai sacadate, la fel ca si capul omului meu. De la distanta, il vedeam incordat, cu ambele maini pe volan. Acum puteam sa’l descifrez bine – o haina groasa, verde, o caciula neagra, si aceeasi fata pe care o stiam de ceva vreme.

Masina s-a oprit, iar frana de mana, trasa cu o asa forta, mi-a parut a se fi intepent iremediabil. Mercedesul Alb parea ca un cal obosit de la noroiul pe care trebuia sa’l strabata vrand-nevrand, o martoaga de 20 de ani manjita de stopi mari pana aproape de geamuri.

Un sunet brutal, ce anunta clipe lungi de tacere s-a auzit pana departe, dincolo de babele ce...