E în lumea lui. Acolo unde nu îl mai ajunge nici unul din necazurile vieții prin care se târăște. Acolo, în lumea lui totul e un vals enorm, un vals infinit, tandru și aproape sexual. Iar sala de bal e imensitatea pădurii, cu copacii ei de secole în rol de colonade. În loc de boltă, haina de stele a lui Uranus și mângâierea lunii vârcolacilor.
E valsul lor. Al lui și al ei. Cu un EL vesel, cu tinerețea încă oglindindu-i-se pe față, cu același zâmbet ștrengar în ochi, cu viitoarele riduri ale durerii încă neapărute. În costumul lui negru, lucios, aranjat milimetric. Zburând alene pe ritmurile melodiei eterne, cu agilitatea unui fulg magic purtat de aripile nevăzute ale zefirului de primăvară.
Și o EA etern tânără. Cu fața nebrăzdată de valurile arzătoare ale vieții. Și părul negru, peste care fulgii vieții încă nu au început a curge. În rochia-i de un alb strălucitor, acel alb al purității eterne, care îți va lua vederea, dacă nu ești pe măsura curăției lui.
Abia atingând podeaua sălii de bal cu vârfurile degetelor, în ritmul amețitor al notelor ce curg vioi de pe clapele pianului. Un instrument nevăzut, pianul îl auzeau de oriunde la fel, cu aceeași tărie și totuși la fel de senzual. Iar lângă el povestea iubirilor era spusă de o vioară ascunsă, cu abia își încorda strunele din când în când.
Desenau, în pași de dans, povestea iubirii lor nemărginite. O desenau alert, sau mai lent, după cum le porunceau notele. Dar fără a se ascunde. Pentru că știau că nu vor fi înțeleși decât de cei ce trăiau aceeași poveste de iubire, pe aceleași ritmuri infinite. e
Și că nimeni nu le va putea întrerupe firul epic al mirificei povești. Pentru că notele iubirii te poartă atât de repede,încât nimeni nu te poate ajunge. Nici măcar cei care trăiesc la fel ca tine, pentru că vor avea mereu tresee întretăiate.
E dansul iubirii eterne. Al raiului mult visat de îndrăgostiții secolelor ce au trecut și vor mai trece. Și acolo nimeni și nimic nu te mai poate ajunge și nu îți mai poate face un rău. E valsul nopților de mai și muzica îngerilor iubirii, melodia tinereții eterne și imnul fericirii.
Iar ei îl trăiesc cu fiecare clipă, cu fiecare fibră de mușchi, cu fiecare respirație. Și își mulțumesc unii altora pentru că au ajuns până acolo. Pentru că nu, nu poți ajunge acolo fără să fi învățat măcar odată să iubești. Iar el îi mulțumește cu fiecare piruetă și cu fiecare îmbrățișare.