Andrei Codrescu nu mai are nevoie, cred, de nicio
prezentare, cu toate că este un autor ceva mai deosebit (deşi
român, a scris în engleză, Andrei Codrescu emigrând în SUA în
1966). Romanele
saleMesi@,Wakefield,Casanova
in Bohemia/Casanova în
Boemia,The Poetry Lesson/
Lecţia de poeziesunt cunoscute cititorului
român. Același lucru se poate spune şi despre cartea de poezie,
scrisă împreună cu Ruxandra Cesereanu,Submarinul
iertat(Editura Brumar, 2007). De asemenea,
volumulGhid dada pentru postumani. Tzara şi Lenin joacă
şah(Editura Curtea Veche, 2009) (The Posthuman
Dada Guide: tzara and lenin play chess, Princeton
University Press, 2009) a fost bine primit atât de critica
literară, cât şi de publicul cititor român. În rândurile următoare
nu voi vorbi însă despre niciunul dintre volumele tocmai enumerate,
ci despre un roman poate mai puţin cunoscut şi gustat,The
Blood Countess/ Contesa sângeroasă, roman apărut în 1995,
la Simon and Schuster, iar la noi în 2010, la Editura Polirom, în
traducerea Ioanei Avădani.
Elisabeta Báthory, protagonista romanului semnat de
Andrei Codrescu, face parte dintre acele personaje istorice
decadente „înzestrate” cu un soi de „nebunie”, de manie, cum o
numeau vechii greci, care frizează patologicul. Printre aceste
personaje, deşi este, la rându-i un caz aparte, se numără, de
exemplu, şi varianta masculină a contesei, acel crud (cel puţin în
scris) Donatien Alphonse-François, Marchiz de Sade. În aceeași
ordine de idei, contesa Báthory, deşi asemănată deseori cu Vlad
Ţepeş - un alt personaj a cărui cruzime a devenit legendară - are,
în esenţă, prea puţine în comun cu domnitorul nostru. Nu
întâmplător, prin urmare, Francis Ford Coppola, în
peliculaDracula, propune ca soaţă a
domnitorului român o femeie pe nume Elisabeta, făcând o legătură
între cele două personaje şi dând glas, astfel, unui clişeu destul
de facil.
