EMINESCU – „CAIET” VIENEZ…

Te întrebi de multe ori cum de lucrurile se armonizează în așa fel încât ele favorizează apariția unei personalități emblematice pentru o epocă, pentru un popor, pentru fiecare om? Modelele contează într-o lume agitată, mereu în schimbare. Dan Toma Dulciu a publicat în anul 2024 o carte aparte: EMINESCU – ITINERAR VIENEZ, o carte de colecție, apărută cu sprijinul Asociației „Mihai Eminescu” – Viena. Din păcate, au apărut doar 20 de exemplare, ediția a fost îngrijită de Nicolae Băciuț, în contextul sărbătoririi Zilei Limbii Române la Viena, 31 august 2024, pe traseul Viena 2017 / Târgu Mureș 2024. La finalul cărții avem câteva date despre autorul ei, a publicat în numeroase reviste, printre altele a fost/ este creator al „Muzeului Virtual Eminescu” – platformă digitală sau a primului film documentar dedicat lui Eminescu. O astfel de carte ar merita mai multă atenție din partea mediului cultural românesc. Se poate da o lege pentru Ziua Culturii Naționale. Nu se poate da o lege pentru a se naște Eminescu!

Evident, din titlu rezultă o parte din viața marelui poet român, așa cum a fost ea la Viena, în perioada studiilor, în jurul anilor 1870-1871. Autorul, jurist de profesie, urmărește traseul eroului său, probând fiecare etapă, o face prin textele aduse ca argument, fotografii de epocă, manuscrise, extrase din documente oficiale, studii personale, documente de arhivă etc. Ele fac parte integrantă din fenomen, dau certitudine afirmațiilor, dinamism vieții unui scriitor de excepție, propun un tablou veridic al vremurilor, este atrasă atmosfera epocii.

Mulți români au studiat în acea perioadă la Viena. Nu numai accesul la tezaurul de cunoaștere din Europa a fost important, a fost importantă și viața trăită la nivel de comunitate și la nivel de individ. În Viena au studiat mulți români, veniți din principatele românești, cam 200 de persoane, erau abordate diferite specializări, medicina, filozofia, istoria, dreptul, politehnica etc. La hotelurile din zonă cam 40% dintre vizitatori erau români, deci o bună parte din aceștia aveau un scop bine definit în imperiul din acea perioadă: studiile, afacerile, arta, tratamentele în stațiuni,  călătoriile de plăcere, schimburile culturale, de resurse… Mulți oameni de cultură au scris despre acest fenomen: Andrei Mureșeanu, N. Filimon, Dincu Golescu, Radu Rosetti, N. Iorga etc.

De reținut atmosfera specifică, ea se concentra, în viața socială, la cafenea. Aceasta era locul unde se întâlneau studenții, primeau vești din țară, se simțeau legați de țară. Acolo se putea comenta, se aflau știrile, se schimbau cărți, se puteau citi ziarele vremii, unii se împrumutau de la cunoscuți sau oameni generoși, se socializa la nivel intelectual într-un mediu cultural evident. Valorile culturale fiind apreciate.

Preocupările studenților la Viena era multiple: „În esență, încă din primele zile, preocupările de căpătâi ale studenților sosiți la studii erau: găsirea unei locuințe, asigurarea mesei zilnice, plata taxelor școlare, admiterea la cursurile unei facultăți, precum și înscrierea la Societatea academică social-literară „<<România Jună>>” (p. 65).  Exista o cantină întemeiată de împărăteasa Maria Thereza, dar cei cu resurse limitate mâncau în oraș, beneficiind uneori de generozitatea patronilor de localuri sau de a celor cu resurse. Autorul dă detalii legate de aceste probleme sociale, avem un tablou pertinent despre viața unui student. Băutor de cafea, Mihai Eminescu petrecea nopțile în mod activ, dar fiind tânăr și robust a rezistat acestui stil de viață, uneori folositor și cu roade în creația sa. Se descurca, se adaptase la noua conjunctură. Unii studenți aveau burse, alții primeau de la familie banii necesari. Cam 400-500 de florini pe an erau necesari (40 de florini pe lună) pentru existența unui student acolo. Erau și proprietari de restaurante generoși care îi ajutau pe studenți în momentele dificile (p. 72). Tot în capitala imperiului, Eminescu a cunoscut-o pe Veronica Micle, se pare în casa doamnei Löwenbach, după un mit promovat de Octav Minar (p. 58). Într-o scrisoare a femeii apare, însă, mărturia, vorbele poetului despre marii gânditori ai vremii i-au atras respectul, apoi legătura s-a produs prin poeziile bărbatului tânăr, sensibil, cu idei înalte, frumos… Din documente mai sigure, rezultă că poetul și Veronica Micle s-ar fi întâlnit la Hotelul „Calul Alb”, informația având și o bază documentară (p. 155).

Chiar unii oamenii de afacerii au înțeles că ajutorul era necesar pentru tinerii dornici de a se forma intelectual și profesional, generozitatea lor ținea nu numai de resurse, ținea de un patriotism discret, de respect pentru cultură. Astfel, Bancherul Nicolae Dumba a fost un protector al studenților, o stradă din Viena îi poartă numele. Bărbat cu multă carismă, bancher, parlamentar, mecena și organizator cultural, el a adus o contribuție importantă pentru dezvoltarea comunității culturale românești în imperiu (p. 125 și următoarele). Un  alt om de afaceri, Simon Sina, a ajutat comunitatea românească din Viena și studenții, Eminescu pomenindu-l într-un articol din ziarul „Timpul” din 9 mai 1881, recunoscător pentru contribuțiile sale în rol de mecena (p. 229). Iată legăturile dintre oameni, dincolo de diferențele sociale, au existat fapte și evenimente care au contribuit la coagularea spiritului românesc în imperiul cunoscut de atunci. Se consolida conștiința națională, se dădea o direcție în istorie.

Eminescu nu a fost prea bogat, dar a investit puținele resurse în cărți, apoi a cedat aceste cărți unor cunoscuți sau teologi care au studiat la Viena. Relațiile sale cu aceștia se baza pe schimbul sau cedarea de cărți, astfel multe din acestea au ajuns în biblioteci de cult. „Din păcate, o parte din fondul de aur al <<Bibliotecii Seminarului Teologic>> din Blaj s-a risipit în anii de după 1948, aceasta fiind reînființată în 1990. Aici se regăsește o bijuterie în lumea eminescologiei: Prima ediție a Poeziilor lui Mihai Eminescu, 1884, cu semnătura olografă a poetului. Oare câte biblioteci sau persoane din România posedă o asemenea comoară?” (p. 147). Istoria este mai lungă, autorul punctând momentele în care comorile scrise au ajuns de la poet la cei care iubesc cultura.  

Mitul lui Eminescu s-a format în capitala imperiului. O tavernă de pe strada Weihburggasse l-a inspirat pe poetul național când a creat poemul Împărat și proletar, alături fiind și o baie comunală pentru lucrătorii din oraș. O icoană înlăcrimată redând-o pe Fecioara Maria, aflată în Catedrala Sfântul Ștefan,  l-a inspirat pentru poezia Înger și demon (p.152 - 153).

Multe din pensiunile și hotelurile din oraș fiind frecventate de români, inclusiv de poet. Plus plimbările prin parcurile vieneze, într-un cadru elegant și natural.

Compozitorul Eduard Strauss a compus un cântec în cinstea Societății „România Jună”, muzica fiind parte din evenimentele culturale care au marcat pe mulți români aflați în Viena (p. 158), inclusiv pe Ciprian Porumbescu (p. 160). Melodia „Fulg de omăt” fiind binecunoscută și apreciată ca atare. De fapt, Ciprian Porumbescu a compus și el melodia „Pe al nostru steag e scris unire”, ea devenind chiar imnul de stat al Românei (1975). Opereta „Crai Nou”, tot de compozitorul român, a avut premiera la Hotel „Victoria”  din Favoritenstrasse. Exemplele pot continua, mitul românesc pe tărâm austriac fiind consolidat prin artă, literatură, afaceri, studii, prietenii sincere, mediu cultural profund, evenimentele organizate de asociațiile românești, relații deschise. Urmele au fost fixate în presa vremii, în arhivele păstrate la diverse instituții sau în colecții particulare.

„Dincolo de legendă, se așterne însă o altă realitate. Această capodoperă a sculptorului Josef Müllner este cunoscută sub denumirea <<Capul lui Siegfred>>”. Creația a fost comandată, după terminarea Primului Război Mondial, de către studenții și cadrele didactice ale <<Universității din Viena>>, în amintirea membrilor acestei instituții de învățământ, morți în conflictul abia încheiat” (p. 212). Această sculptură are o legendă apocrifă, sculptorul a folosit schițele vechi ale tatălui său, pentru acestea au pozat tineri studenți săraci, poate și Eminescu a fost printre ei, model pentru eroul Siegfred. O legendă născută fără voia poetului la aproape o sută de ani de la moartea sa… Asemănarea este izbitoare și marchează Momentul Viena.

Creațiile poetului au fost adunate într-un volum, ele reflectă opera sa din acele momente. Se pare că a fost un singur exemplar CAIET VIENEZ, el prezintă voința scriitorului în ce privește creația sa. Acesta a circulat printre studenții și românii aflați la Viena, un manuscris reper pentru istoria literară (p.199). Și la Academie există mai multe manuscrise cuprinzând poezii din perioada trăită în capitala austriacă, alături de traduceri, cursuri studențești, alte note culturale și literare.

Poetul a fost și un om al spiritului și credinței, vizita Biserica Ortodoxă „Sfânta Treime” , alături de alți colegi sau români aflați în localitate, poate și Biserica „Sfântul Gheorghe”, la vârsta de 20 de ani cunoștea Evangheliile. Există și un manuscris cu poezia Dumnezeu și om (inițial Christ), dovedind interesul său pentru textele sacre ale creștinismului (p. 231).

Uneori, studenții, săraci, dar pasionați, din lipsă de bani, învățau la lumina felinarelor pe străzi, iată dedicarea, dorința de a realiza ceva, de a se forma ca oameni.

Cultura e puterea popoarelor, scria Eminescu în notele sale. Cultura e dinamică, putea fi găsită în locuri speciale, în parcuri, în cafenele, restaurante, pe stradă. În locuința sa umilă din capitala imperiului, el studia profund, își făcea o cafea la o mașină cu spirt. Când era absorbit de idee, de temele abisale ale creației sale, uita de sine, nu lua cina la fel ca ceilalți camarazi, ruga pe cineva să-i aducă o gustarea modestă, continuând să lucreze, abandonat total operei.

În ultimele pagini, Dumitru Toma ne prezintă Fântâna cu înger, modelul fiind al actriței Frederike Bognar, mult admirată de poet, el participând la seratele organizate de femeia cunoscută în lumea artistică, aproape de locuința poetului din Schaumburgergasse 15. Sculptorul a transpus legenda unei tinere care a răpus doi infractori, dar modelul actriței a stat la baza alegorie statuară. Simbolic: fântâna, eroina, actrița, generozitatea personalităților imperiale, modelul frumosului ca fundal al călătoriei în timp și-n memorie.

Călătorind cu Eminescu prin Viena, cititorul poate descoperi modul cum se plămădește opera unui mare poet, contextul în care a trăit, puterea culturii în viața sa, deschiderea spre oameni, împrejurările favorabile sau mai puțin favorabile. Va descoperi omul copleșit de misiunea sa divină.

Efectul? Poezia care străbate sticla de protecție, rezistentă la istorii, a timpului…  

Constantin Stancu

Text apărut în rev. „Vatra veche”, nr. 2/2025