Romanul Migraţii de Laurenţiu
Orăşanu, apărut la Editura Eikon, în 2015, mi-a prilejuit
reîntâlnirea cu un personaj aparte prin destinul său:
Ioan Petru Culianu. Un ambiţios şi
competent istoric al religiilor, discipol al lui Mircea Eliade,
pasionat de ocultism, I. P. Culianu şi-a găsit sfârşitul în 1991,
la numai 41 de ani, asasinat în toaleta Universităţii Divinity
School din Chicago. Era o zi de mai: 21 mai, când sunt sărbătoriţi,
în tradiţia ortodoxă, sfinţii Constantin şi Elena. Asasinul nu a
fost găsit, iar dacă au mai apărut, între timp, elemente noi în
acest caz, ele nu au fost date publicităţii. Volumele sale de
istoria religiilor au un iz revoluţionar, prin impunerea ştiinţelor
cognitive ca instrument de lucru în studiul religiilor, dar mai
fascinant decât opera sa rămâne, pentru mulţi, însuşi autorul. Era
inevitabil ca, odată cu trecerea timpului, I. P. Culianu să se
transforme într-un personaj literar. În această postură îl întâlnim
la Claudio Gatti (în thrillerul esoteric
Prevestirea), la Norman Manea (în romanul
Vizuina), la Andrei Codrescu (în romanul
M@sia), la Ruxandra Cesereanu (în volumul Un
singur cer deasupra lor), la Caius Dobrescu (în
romanul Minoic) şi, nu în cele din urmă, la
Laurenţiu Orăşanu (în romanul
Migraţii).
Cum era de aşteptat, I. P. Culianu a
intrigat cel mai mult prin pasiunea sa excentrică pentru ocultism
şi, mai ales, pentru lumea de dincolo (să nu uităm că ultima carte
a lui Culianu, apărută postum, chiar aşa se numeşte:
Călătorii în lumea de dincolo). Nici în
romanul lui Orăşanu, lucrurile nu stau altfel. Biografia lui Matei
Gorganu, personajul inspirat de Culianu, are foarte multe în comun
cu biografia adevăratului Culianu. Să vedem despre ce este mai
exact vorba.
Un tânăr genial, pasionat, la început, de
fizică şi filosofie, Matei Gorganu, curios de a afla ce se întâmplă
după moarte, alege studiul religiilor: „Religia era tot un fel de
Filosofie, constată Matei. Ortodoxă, catolică, iudaică, budistă,
mahomedană – oricare dintre ele explica de unde vine omul. Şi, mai
ales, unde se duce, ce îl aşteaptă dincolo. Religia se ocupa de
acel dincolo mai mult decât o făceau sistemele filosofice.
Filosofia vorbea mai mult despre viaţa pământească, în religie se
întâmpla ceva cu trupul, cu sufletul, după”. Începe să citească,
încă din liceu, cărţile profesorului Vlad Mirescu
(Mircea Eliade), căruia îi
va scrie pe adresa Universităţii din Chicago, unde Vlad Mirescu era
profesor de istoria religiilor. Studentul Matei Gorganu intră în
vizorul Securităţii, care încearcă să-l recruteze ca informator. Pe
urmele lui Vlad Mirescu, tânărul Matei Gorganu începe să citească
volumele lui Giordano Bruno, „eretic, potrivnic bisericii, adept al
teoriei lui Copernic, ars pe rug de Inchiziţie”. Influenţat de
panteismul ereticului Bruno, scrie un eseu în care lumea întreagă,
spirituală şi materială, apare ca manifestare, în forme multiple, a
Divinităţii. Obţine o bursă de studii în Italia. Va fi lăsat să
plece cu condiţia să raporteze tot Securităţii („Ne interesează
orice despre orice persoană cu care veţi avea contacte”, i se
spune, înainte de plecare, de către un agent al Securităţii, în
biroul Decanului). Totuşi, să nu pierdem din vedere că avem de-a
face cu o operă de ficţiune, cu un roman. În realitate, nu există,
până acum, nicio dovadă care să confirme un astfel de acord al lui
I. P. Culianu cu Securitatea.
Continuarea aici, Literomania nr.
20
