Scriitor original, a cărui operă, aproape încheiată, a absorbit

lecturi fundamentale, talent uriaş, probitate morală, căutare de sens şi

de sine, dar şi revelaţia Sensului suprem în relaţia cu sinele, căi

nenumărate de existenţă în universuri spirituale, nelimitate, prin

transcendenţă, trăire mistică şi religiozitate, „Poetul Eugen Dorcescu se

integrează… în tipologia persoanei umane, a cărei definiţie a conturat-o

şi a enunţat-o chiar Domnia Sa: «Persoana umană este acel individ

uman, purtător de excelenţă, care trăieşte pentru un ideal, care este

animat nu doar de sentimentul, ci şi de cultul valorilor şi care are

necesităţi spirituale conştientizate»” (Marian-Cătălin Ciobanu).

Chiar dacă adaugă vârstei sale de acum un an ce încheie opt

decenii de viaţă (a se vedea în Miscellanea o laudatio cu titlul Eugen

Dorcescu după al 79-lea ocol al Soarelui şi la primii paşi în cel de-al 80-lea,

semnată de Ion Pachia-Tatomirescu), chiar dacă şi-a valorificat strălucit

talantul, deceniu după deceniu, desăvârşindu-şi toate proiectele

existenţiale – în creaţie, în dragoste şi în credinţă – ilustrul Poet român

este, în continuare, „un drumeţ pe Calea regală” (Florin Corneliu

Popovici), pe „drumul său (fără întoarcere) spre Tenerife”. El se

îndreaptă, zi şi noapte, spre Dumnezeu. Nu este orice fel de drumeţ, ci

unul cu vocaţia valorii, a metafizicului, a infinitului, a eternităţii,

solidar acelor veneraţi THE HAPPY FEW..., în rândul cărora şi-a găsit

de mult locul.

„Clipă (de fericire), rămâi!”

Ani mulţi, senini, cu rod bogat, cu sănătate, cu „credinţă, nădejde

şi dragoste”, IUBITE MAESTRE EUGEN DORCESCU!

                                                          Mirela-Ioana Dorcescu