Venim, Doamne, venim,

către temeiul dublei păci, către

Ierusalim.

Mulţimile cresc până-n zare, tot

cresc,

urcând, unduind, spre

Ierusalimul Ceresc.

Fiecare umbră, fiecare ins

are-n mână

un toiag de

ţărână.

Fiecare merge şi plânge.

Nu mai poartă-n pietrişul din gură

nici măcar amintirea de carne, de

salivă şi sânge.