Am avut privilegiul să vizionez Pădurea Spînzuraţilor, realizat de către Liviu Ciulei, luni seara, la Noul Cinematograf al Regizorului Român, în prezenţa regizorului, într-o sală Horia Bernea arhi-plină de tineri, nu de bătrâni nostalgici cum s-ar fi aşteptat mulţi. O surpriză la care mă aşteptam, de data asta, a fost prezenţa lui Victor Rebengiuc care a vorbit puţin de alegerea sa în rolul lui Apostol Bologa. În opinia mea, acest rol, precum şi cel din Moromeţii, reprezintă vârfurile absolute ale lui Victor Rebengiuc - ştiu că nu fac o afirmaţie originală, însă cred la rându-mi în aceasta.Filmul, văzut după nişte ani de la prima mea vizionare, şi de la vreo 11 de la ultima lectură a romanului rebreanian, rămâne la fel de puternic şi de tensionat. Cu subiectul bine ştiut a fost mai uşor şi mai plăcut să mă concentrez pe detalii, pe tehnici de realizare, pe umbre şi lumini care au fost personaje sui generis. De altfel, Liviu Ciulei a dep...