Domnul Black mergea cu pași grăbiți pe străduța întunecată. Se
uita din când în când în spate, hăituit de ceva nevăzut. Fir-ar
să fie, gândi el, nu plănuisem așa ceva; de unde era să știu
că idiotul de Morgan avea să facă infarct la vederea pistolului? Mă
așteptam să riposteze cumva. Bine măcar că s-a întâmplat acum, în
miez de noapte, într-un loc necălcat de picior de om
cinstit.
Se îndrepta spre biroul său dărăpănat, jegos - oglindă a
sufletului său (sau mai degrabă a firii sale, fiindcă suflet nu se
putea spune că avea).
Ușa de la intrare scârțâi când o deschise. Se duse spre dulap,
părându-i-se că vede, cu coada ochiului, o umbră târându-se pe
peretele de lângă el.
Doar nu cumva... își zise.
Extrem de agitat, scoase din buzunarul hainei pachețelul său
prețios și bilețelul ce cauzase tot șirul acela de întâmplări
soldat cu moartea lui Morgan. Biletul îi căzu înainte să îl așeze
între paginile soioase ale unei cărți.
Umbra ciudată era acum pe podea, holbând parcă niște ochi albi
la el. Enervat de propria neliniște, încercă să nu-i dea atenție,
dar ridicând bucățica de hârtie observă o dungă subțire de sânge
prelingându-se, murdărindu-i degetele.
Nu se poate așa ceva! exclamă el cu glas tare. Doar
nu mă apucă acum mustrări de conștiință. Aveam impresia că nici nu
știu ce-i aia.
Ușa de la camera alăturată se deschise. Băiatul care se ocupa
de contabilitate intră, umil, să vadă ce pățise șeful său:
-Vă pot ajuta cu ceva, domnule Black?
-Nu, White, îi răspunse bărbatul, încercând să se calmeze.
Omul acesta nu trebuia să bănuiască nimic. Nimeni nu
trebuia. De fapt, poți să pleci, presupun că ai și tu o familie
la care trebuie să ajungi.
-Desigur, domnule, spuse White politicos.
Ce s-o fi întâmplat cu nenorocitul ăsta? gândi el.
Nu a observat niciodată că sunt și eu o ființă omenească, iar
acum dintr-o dată îi pasă de familia mea!
Intrigat, dar bucuros totuși să plece de acolo, White își luă
haina și ieși. Domnul Black se așezase la birou, uitându-se fix la
scaunul din fața lui, ca și cum cineva ar fi fost așezat acolo.
După ce aproape că amuțise, strigă dintr-o dată:
-Nu! Nimeni n-are să afle!
White își dădu seama că uitase cadoul pentru Rosie, fetița
lui. Cu părere de rău se întoarse. Apropiindu-se de ușa de la
intrare, auzi zgomote ciudate. Intrând, văzu hârtiile de pe birou
împrăștiate, scaunele răsturnate și pe domnul Black căzut pe spate
lângă calorifer. Mai multe firișoare de sânge se scurgeau din capul
său pe podea.
Nu asta îl îngrozi însă pe White - ci umbra întunecată care se
vedea pe perete, dansând parcă în jurul mortului.
