de-atâtea ori
mi s-a deschis o prăpastie
în fața sufletului,
de parcă mi s-ar fi așternut un covor roșu
la picioare,
încât am ajuns să cred
că totul nu-i decât o joacă.
de-atâtea ori
m-am atașat de gânduri, de idei,
de emoții, de povești,
iar acestea mi-au fost răpite
fără milă,
încât am ajuns să cred
că totul nu-i decât o joacă.
am pășit mereu în prăpastie,
am acceptat mereu furtul gândurilor,
al ideilor, al emoțiilor,
al poveștilor;
mereu cu speranța firavă
că am să pot juca și eu,
cândva,
jocul acesta.
nu din răzbunare.
mi-aș lua doar ce mi se cuvine înapoi -
oricum, totul ar fi numai o joacă,
nu-i așa?