Ma uitam prin poze de acum 6 luni pana acum si mi-am dat seama ca ceva s-a schimbat la mine: pot sa zambesc larg chiar daca in jurul meu (sau in interiorul meu) e o totala dezordine, agitatie si haos.

Lumea (prin lume inteleg cei 2-3 oameni carora ma destainuiesc) s-a saturat sa auda aceleasi povesti, sa vorbesc asa mult despre acelasi lucru si mai ales, sa vada ca nu se petrece niciun eveniment total neasteptat, nu e pe punctul de rabufnire vreo mini-drama din seria de duzina de mini-drame, sau sa nu se intample nimic cu-adevarat spectaculos – asa cum erau obisnuiti (ma mir ca mai am pielea asa moale si matasoasa).

Asa ca m-am oprit din povestit. Daca nici cei 2-3 oameni nu mai au chef sa asculte, inseamna ca intr-adevar, nu mai e interesant decat pentru mine.

Asa ca cea mai mare greseala pe care poti s-o faci e sa ma intrebi ce mai fac. Nu ca n-as sti sa raspund, ci pentru ca nu stiu ce sa-ti raspund tie, fiind nevoie sa-mi ajustez raspunsul ca sa nu-ti fa