Mi-am amintit de o discuție pe care am avut-o acum mai bine de zece ani, cu o prietenă, despre fericire… Eram niște copile și totuși ne puneam multe întrebări despre FERICIRE: Există? De ce percepem fericirea doar ca pe o stare de moment? Sunt lucruri mărunte ce ne aduc zâmbetul pe față… Sunt momente de fericire ce ne aduc lacrimi pe obraji… Dacă ai putea, ai face o selecție între aceste momente? Să fie un scop al vieții? Reușim să fim fericiți, găsind un echilibru între inimă și rațiune? Cel mai des întâlnim fericirea în ochii copiilor. Să-i privim mai des, să învățăm de la ei să fim fericiți! Libertatea=fericire? Da! Având libertatea de a face ce ne place, de a trăi așa cum ne dorim, de a ne crea propriul universul, de a avea idealuri, de a stabili anumite limite, de a iubi, putem fi fericiți, în fiecare secundă.

” A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect. Ci faptul că ai decis să vezi dincolo de imperfecțiuni.