Postat Maria
Într-o dimineață-sunt deja mulți ani de-atunci, mi-am
dat seama stupefiat că habar n-aveam cine sunt. Nici măcar ce sunt.
Toate rolurile pe care le jucam fuseseră suspendate, toate vocile
interioare pe care le considerasem ca fiind eu însumi, tăcuseră,
toate personajele cu care mă identificaseră se evaporaseră, iar eu
rămăsesem gol pe dinlăuntru, nelocuit de nici o voce, într-o tăcere
interioară aiuritoare. Jurnalistul și omul de televiziune, tatăl și
aventurierul, investigatorul și analistul, reporterul neliniștit
din mine, toți dispăruseră. A fost mai întâi un moment de crispare,
poate că a fost acolo și puțină frică, poate că ar trebui să
consult un doctor, un psihiatru, ceva, îmi spuneam, căci nimic nu
mai părea în regulă. Dar până la urmă frumusețea și noutatea
absolută a acelei stări a învins.
In dimineata aceea am stiut că nimic nu va mai fi cum a
fost. Trecusem, cu o zi inainte, printr-o încercare despre care
poate ca voi povesti în scris cândva. O cumpănă între viață și
moarte. Cineva mă chemase pe tărâmurile inefabile pentru a-mi arăta
că mă rătăcisem. Iar acum priveam prin fereastra de la ultimul etaj
al unei elegante rezerve de spital. Lumina dimineții avea greutatea
și culoarea mierii. Mă odihneam, fără nici un cuvânt, într-un
peisaj interior complet gol. Eram nimeni. Istoria mea personală,
aceea în care devenisem un jurnalist implicat complet în
trasformările lumii exterioare, se dizolvase. Poveștile pe care mi
le spusesem despre mine însumi se vedeau acum drept ceea ce erau:
simple povești. Crezusem că am cunoscut succesul de toate felurile,
crezusem că am trăit iubirea, cezusem că am fost tot ceea ce
putusem fi și fusesem mulțumit cu viața mea. Iar acum, în această
dimineață tăcută înțelegeam că Eu nu eram toate acele personaje pe
care le jucasem cu convingere, că ceea ce Eu eram cu adevărat era
doar Povestitorul acelor istorii.
Așa am devenit, pentru un timp, Nimeni și Nimic. Am
plutit. Am renuntat la toată viața mea anterioară. Simțeam că
pentru a deschide porți noi trebuia să le închid pe cele vechi.
Mi-a fost frică și mi-am făcut curaj, apoi am fugit și m-am întors,
am ezitat și am plâns, dar înapoi nu m-am mai întors. Unele porți,
deschise cu foarte mulți ani în urmă s-au lăsat închise foarte
greu. Convențiile și compromisurile în care trăisem s-au prăbușit.
Descopeream că aproape întreaga mea viață de până atunci fusese la
limita convenției și a compromisului. Am lăsat totul în
urmă.
Doar așa am putut descoperi Adevărul despre mine. Fiind
nimic, am început să intuiesc faptul că pot fi totul. Aceasta nu
este o metaforă, ci unul dintre cele mai profunde adevăruri ale
mele. L-am descoperit în mine pe cel pe care eu îl numesc Marele
Jucător. El nu poartă un nume, dar dacă ar trebui să poarte unul
atunci ar fi cel al Conștiinței însăși. Este Experimentatorul, este
Martorul, este Cel Care Este.
Mai târziu am descoperit că totul se petrecuse cu
perfecțiune, orchestrat impecabil de acest Experimentator genial
din interiorul meu care nu făcea altceva decât să se descopere pe
sine.
Adevărul vine înaintea Iubirii, a rostit cineva, iar eu
am încremenit recunoscând puterea acestei afirmații. Nici eu nu
putusem trai Iubirea câtă vreme nu întrezărisem Adevărul despre
mine însumi, căci nu există Iubire înafara Adevărului. Oferindu-mi
Adevărul, mi-am deschis porțile Iubirii.
Cea mai tulburătoare, cea mai magică, cea mai nebunească
poveste de iubire pe care o cunosc sau despre care am auzit
vreodată, este propria mea poveste de iubire cu Elena. Sunt unul
dintre norocoșii acestei lumi care trăiește Iubirea aceea despre
care scriu poeții și despre care crezusem întotdeauna că nu este
decât o metaforă. Trăiesc, de 7 ani, cea mai transformatoare
poveste de iubire, o iubire care m-a condus către mine însumi
într-un mod uluitor, care mi-a deschis porțile către percepția
conștientă a naturii spirituale a Universului. Iubirea a rupt
zidurile interioare clădite în mii de vieți de luptă și de
prudență, iubirea a spulberat credințele despre ceea ce sunt,
iubirea m-a făcut să ies din structurile de oțel inoxidabil ale
minții mele, să uit prejudecățile și fricile, să mă arunc marea de
energie a Creației dezbrăcat de toate armurile pe care le credeam
necesare supraviețuirii. Iubirea a deschis pentru mine porțile
marii Conștiințe, ale amintirilor vechi cât toată isotria
Universului și m-a făcut să văd că eu sunt mai mult decât atât.
Iubirea totală pentru ea m-a făcut să văd adevărata natură a
Umanității, începând cu mine însumi și terminând cu celelalte
ființe, de orice natură ar fi ele, am descoperit, poate pentru
prima dată în lunga poveste a sufletului meu, ce înseamnă
compasiunea, înțelegerea profundă a ceea ce suntem, a faptului că
nimeni nu este de vină cu nimic, că suntem cu toții într-o
extraodinară aventură a descoperirii de sine și că realitatea este
expresia completă a ceea ce suntem în profunzimile noastre cele mai
adânci.
Vă întrebați poate ce legătură are asta cu stările de
conștință extinsă și cu spiritualitatea, cu căutarea de Sine și cu
regăsirea de Sine… Ei bine, Iubirea constituie o uriașă expansiune
a conștiinței, de fapt o regăsire a adevăratelor dimensiuni ale
Conștiinței pentru că presupune abandonarea tuturor structurilor
create de mintea noastră pentru a putea supraviețui în mediul dens
al încarnării. Îndrăgostit fiind, nu-ți mai pasă de nici una dintre
toate armurile, nu mai este nevoie de ele, nu te mai temi să fii
vulnerabil și astfel devii invincibil, acea plutire, acea scurgere
difuză a ființei atunci când ești îndrăgostit, acea
supra-sensibilitate față de tot ceea ce există nu este altceva
decât adevărata noastră natură de ființe inefabile și curajoase
care au ales experiența densității pentru a se auto-experimenta,
pentru a expansiona, pentru a scormoni în oceanul de posibilități
ascunse în interiorul nostru divin. Iubirea între un bărbat și o
femeie este o experiență mistică totală pentru că presupune nu
abandonarea de Sine, ci abandonarea iluziei despre Sine și
descoperirea Sinelui. Este o experiență mistică pentru că descoperă
uluitoarele comuniuni între suflete, pentru că desființează
granițele pe care ni le-am inventat pentru a ne ”proteja” de
ceilalți, pentru că dezvăluie frumusețea divină a propriei Ființe,
puterea uriașă care se ascunde în a fi vulnerabil, pentru că
deschide porțile iubirii de sine și ale respectului pentru ceea ce
suntem, pentru că revelează minunăția Creației. Dansul Iubirii
adevărate între un bărbat și o femeie nu este doar unul care se
petrece în densitatea încarnării, în materie, ci este un dans
cosmic, la mii de niveluri ale simțirii și ale energiei, ale
emoției și ale înțelegerii, este o redescoperire a faptului că
suntem fără granițe, iar deschiderea interioară fără de care nu
este posibilă Iubirea, este procesul cel mai complet vindecător pe
care îl cunosc. Toți am auzit că Iubirea vindecă, dar câți dintre
noi am avut curajul să ne lăsăm vindecați prin Iubire?
Eu Sunt cel care trăiește toate acestea. Am păstrat
unele dintre rolurile mele anterioare, dar sunt conștient de faptul
că nu mă pot defini prin ele. Astfel, uneori sunt jurnalist, căci
scriu reportaje în felul meu, alteori sunt un investigator al
Conștiinței și reportajele mele sunt despre partea nevăzută a
acestei lumi, alteori sunt cel care împărtășește căutătorilor de
sine hărțile Conștiinței. Am experimentat de multe ori expansiunea
și am învățat câte ceva despre nisipurile mișcătoare ale acestor
teritorii interioare. Rolul pe care mi-l asum cel mai des în
ultimul timp este acela de însoțitor, de ghid pentru aceia care
simt chemarea Ființei și care au nevoie să știe că au mai trecut și
alții prin acest proces. Deasemeni, uneori sunt acela care
transferă în limbaj liniar, accesibil, înțelesurile, căile și
semnificațiile acestor călătorii interioare.
Sunt unul dintre aceia are și-au găsit sufletul și care
au recuperat o parte din ceea ce sunt cu adevărat. Sunt unul dintre
aceia care cred că Dumnezeu poate fi trăit în orice clipă și că
poarta este lăuntrică. Cred cu tărie că nu există altă cale pentru
noi, decât aceea a scufundării în interior, a încrederii în noi
înșine, a Iubirii pentru noi înșine și pentru alții. Dacă El este
omniprezent, atunci este în noi și noi suntem în El. Este un alt
fel de a vorbi despre divinitatea noastră. Cred cu adevărat în
Calea Maestrului Interior, acel cuprinzător nivel de Conștiință
care este răspunsul la toate întrebările noastre și în plus, că
avem norocul să trăim marea schimbare despre care vorbeau
iluminații. Cred că a venit timpul nu numai să vorbim despre toate
acestea, ci să le și trăim, căci singura cunoaștere reală este cea
care vine din experimentare directă. (2009)
Horia Turcanu
