Imi iubesc tare de tot pisicul, pe Sebástian, e cu mine de 5
ani, si cred ca nu o sa pot iubi asa de mult nici un alt animal, e
mandru, incapatanat, frumos si independent. Ii place sa nu stea
singur dar nu se apropie prea tare incat sa nu se simta
liber.
De cand a inceput L. sa petreaca mai mult timp pe aici s-a
stresat, acum s-a obisnuit, si am decis ca o sa incerc sa ii aduc o
potentiala prietena, care sa ii tina de urat cat timp noi nu suntem
acasa.
Fiinte necuvantatoare...
Iubesc mâțul asta pentru ca tace, pentru ca nu stie vorbi,
pentru ca eu vorbesc pentru el, pentru ca eu imi zic ca ma iubeste,
pentru ca eu ma amagesc(?) ca ii e dor de mine cand e singur;
pentru ca are imbratisarea calda si cand ma enervez pe L., il iau
in brate (pe mâț, nu pe L.) si ma simt mai putin singura, mai mult
inteleasa.
Desi toate astea sunt impresii.
Mai stii cui le atribui cuvinte pe care nu le rostesc?
Ex-silor
Cand ma plimbam vara pe racoare pe la mare si ma simteam
romanticoana si nu aveam cu cine, fantoma ex-ului avea fata lui si
vocea mea, intentia mea, cuvintele mele, si era perfect in
imaginatia mea, pentru ca ce e mai perfect pentru unul insusi decat
propriile-i idealuri?
Si mai stii pe cine iubesc parca mai tare atunci cand tac?
Lumea in a caror gura le pun eu cuvintele pentru ca ei nu mai sunt
in prezenta mea, pentru ca sunt absenti pur si simplu, s-au mutat
sau au murit. Si lui L. ii atribui cuvinte cand el nu vorbeste, sau
cand e la munca, cand ii atribui cuvinte pozitive si il iubesc mai
tare; cand vad un portmoneu anuntat de Valentine’s pe care pune
“you are my best of all”, care nu l-as cumpara ever, dar care ma
face sa ma gandesc ca he is my very good many times, each time cand
nu ii atribui ceea ce eu cred la un moment dat ca mi-ar zice si nu
imi convine si face sa ma supar pe el chiar daca el nu a zis nimic.
(Nu mi-a iesit deloc artistic, nici frumos paragraful asta,
probabil o sa il refac cand o sa il citesc din nou si nu o sa fie
02:31 a.m. si o sa vreau sa ma explic mai bine).
Nu e ceva rau (in majoritatea cazurilor), e doar putin cam
(dez)amagitor, depinde de ce cuvinte le atribui la mine in minte.
Daca un coleg de munca imi zice: mi s-a parut mie de cand te-am
vazut prima data ca ai un aer est european, pot sa ma gandesc ca e
un compliment, de genul: nu o sa iti spun ca esti frumoasa pentru
ca mi se pare prea brusc si mi-e rusine, asa ca iti spun ca semeni
cu fetele din zona respectiva care evident mie mi se par frumoase;
sau pot sa il primesc mai degraba ca o insulta, de genul, fata aia
de romanca nu ti-o stergi nici cu buretele.
Traiesc o viata bazata pe propriile-mi impresii.
Vreau sa citesc o carte de care am auzit zilele astea:
