​Cred ca in fond si la urma urmei sunt o persoana singuratica. Am o sete de a fi in companie, dar cred ca si in companie tot singura ma simt completa, mai in largul meu, mai acasa la mine. 

Nu stiu de ce si nu stiu cum, am crezut mereu ca am nevoie de cineva sa ma inteleaga, sa creada ca mine, sa vada ca mine, sa ne placa aceleasi filme, sa fim de acord cu aceleasi filozofii, sa ascultam aceeasi muzica; cineva cu care sa impart si sa sumez. Dar e mai clar ca nu. Nu am gasit pe nimeni niciodata sa fie tot ceea ce am dorit, nici ca prietenie, nici ca amant. 

Am o slabiciune pentru cuvantul asta ce vine din portugheza “saudade”, e o tristete, o nostalgie, de a avea ceva ce poate nu ai avut niciodata dar crezi ca stramosii tai au avut, si il ai in ADN-ul tau si isi cere drepturile; ceva ce dinauntrul tau simti ca ar trebui sa revina. Sau e doar pentru ca sunt gemeni si imi caut geamanul?

Recunosc, e o insulta sa spui asa ceva fiind intr-o relat...