Cultura oficială a universităților anglo-saxone

Cultura publică a modernității noastre târzii, marcată de complexul „repudierii”, este impregnată de ura de sine, ce dezvăluie un incredibil simț anti-istoric. Câteva din formele acestei uri de sine sunt următoarele:

– repudierea creștinismului și a canonului cultural occidental;

– diabolizarea istoriei Occidentului;

– respingerea culturii occidentale ca fiind o cultură patriarhală, logocentrică și falocrată, făcută de și pentru ceea ce progresiștii numesc, cu dispreț, „bărbatul heterosexual, alb și creștin”;

– conștiința obsesivă că Occidentul este vinovat de toate înapoierile, exploatările, nenorocirile și crimele din fosta lume colonială;

– ideea că numai cultura occidentală are germenii răului sădiți în ea, toate celelalte fiind bune;

– exaltarea ecologiei și diabolizarea capitalismului, sub forma cultului neopăgân al naturii

– respingerea spiritului științei moderne;

– ideea că salvarea umanității nu poate veni decât de la abandonarea culturii occidentale, care se face vinovată de toate relele lumii, iar soluția constă în importul altor forme de cultură, non-occidentale și non-clasice (căci pentru progresiștii de azi, spre deosebire de cei ai sec. XVIII, care nu aveau ură de sine, Grecia și Roma sunt anatema).