RECONQUISTA
În aglomeraţia de tip românesc în
holul politic local referitor la relaţiile României cu restul
Europei, un om de cultură, francez de origine , prof. Dr. Francis
Dessart prin culegerea de texte cu „paratext” sub denumirea de
RECONQUISTA, apărută la Editura Carpathia Press, Bucureşti-
2005, ne aduce puţină luciditate şi ne îndeamnă la reflexie
raportat la noul areal internaţional.
Reprezentant al unei culturi solide
care a marcat mulţi ani viaţa a mai multor generaţii, autorul are
nostalgia şi curajul de a rezista valului american şi universalist
prin cultură şi informaţie, pur şi simplu. Atent şi dornic de viaţă
profesorul priveşte mondializarea ca un act de complot împotriva
identităţii culturale a popoarelor din Europa.
În visurile noastre româneşti privim
integrarea europeană ca pe un act de multiple avantaje, dar dincolo
de iluzii este adevărul, adevărul care ne spulberă personalitatea,
până la urmă S.U.A. sunt un model de non – cultură, iar comunitatea
europeană un model de birocraţie, de jocuri politice virtuale şi
pasivitate în faţa forţei banului. Când se vorbeşte despre pace, în
mijlocul Europei este război, când se vorbeşte despre viitor,
valorile sunt diluate de false tratate internaţionale. Se iveşte la
orizont dezintegrarea şi privim neputincioşi, iar mişcările
informaţiei, a capitalului, a intereselor marilor companii, a
traficanţilor de droguri şi medicamente, a erorilor din societatea
civilă pe nedrept numită deschisă, uneori, ne pulverizează, fără a
avea în cultură sau religie un punct de sprijin.
Provenind dintr-un mediu catolic
autorul caută evadarea în mediul ortodox, dar căruia îi găseşte
slăbiciuni şi rămânerea în urmă, deşi se pare că adevărurile
creştine par a fi soluţia pentru toţi.
„Un fenomen cum este
hipercentralizarea puterilor la Vatican este contrar Evangheliei.
Ea contrazice faptul istoric al învierii lui Hristos: nu poate
exista un vicar a lui Hristos, din moment ce Hristos este viu şi ca
atare este şeful, capul Bisericii, care reprezintă trupul său
mistic …”.
În toleranţă profesorul
Dessart vede o nouă dictatură: „Victimele de
ieri devin călăi sub privirea indiferentă a gânditorilor fără minte
„ şi este citat Big Brather: „sclavia este
libertate”...
Viitorul Europei balansează între
minciună şi redefinire, ceva nesigur, structuri
care se caută, acolo unde noi vedem modele:
„orice duet devine duel”…
Profesorul observă: unii sunt vinovaţi
pentru că au avut dreptate primii, poate este adevărat, într-o lume
a birocraţiei, unde tratatul are prioritate înaintea esenţei
naţionale, iar manipularea este numită strategie…
Europa este afectată de poluare, iar
războiul din fosta Iugoslavie a lăsat un mediu tulbure, unde
radiaţiile cu uraniu însărăcit sau carburanţii avioanelor americane
au pătat cerul şi umbra păsării pe frunza de
arţar… „Un raport al Fundaţiei Franz Weber precizează că un pământ
poluat şi pustiit pentru secole sau chiar milenii, este o dramă nu
doar pentru un popor, dar şi pentru toţi pământenii şi pentru
generaţiile care vor veni. În acelaşi sens se face o comparaţie
între genocid şi ecocid”.
Dintr-un anumit punct de vedere
autorul ne atrage atenţia că prea adesea uităm viaţa, nu mai avem
respect pentru viaţă, pentru tot ce este viu, pentru cultură,
pentru credinţa celuilalt, pentru spiritualitate, citând un adevăr
din Khalil Gibran: „Ai grijă ca libertatea fără limite să nu devină
ea însăşi limita unei mai mari libertăţi…”, aşa cum de altfel
avertizează şi Apostolul Pavel în cartea către Galateni
…
Până şi animalele sunt privite ca o
valoare în Europa, dincolo de greşelile noastre, de lecţiile pe
care le aşteptăm de altundeva, adevărurile vin
din natura plină de forţă a estului…
Acolo unde ţările din est au aşteptat
ca valorile din vest să se transfere spre noi, în locul
prosperităţii am descoperit coca – cola ca mod de viaţă, iar
democraţia ca esenţă este eludată, parcă, intenţionat: „Democraţia
este o stare de spirit care implică mai mult decât imitarea
prostească a unor modele străine, chiar dacă acestea sunt
convenabile pentru popoarele respective”.
În călătoriile sale prin România,
profesorul Dessart descoperă o imposibilitate: „ Partidul Socialist
Liberal „care parcă atrage un model special:
„Partidul Republican Monarhist”…
La finalul cărţii, omul de cultură
Artur Silvestri face un portret spiritual al autorului ca persoană
integratoare între naţiuni, culturi şi valori, ca un profesor al
„viului”, a trăitului, deschis mediilor diverse, de la cultura
chineză la cea africană sau geto – dacică.
Între teorii moarte se pare că a fi un maestru al vieţii în sine
este o calitate care merită apreciată şi care trebuie să o
asimilăm. Probabil că peste zece ani sau ceva mai mult ne vom aduce
aminte de acest discurs al profesorului Dessart, şi abia după ce
ne-a trecut beţia în stil european, dacă nu vom avea memorii
afectate de şocul universalismului.
„Singurul demers pe care am fi drept
să-l facem moralmente ar fi să atragem atenţia Europei de Est
asupra greşelilor comise de Occident, pentru a nu le imita, precum
şi a situaţiilor rele de la noi împotriva cărora ne
ridicăm…”.
Profesorul ne cheamă la tradiţia
activă însuşită a spiritului Europei, iar România poate accepta
chemare pentru că are vocaţia nădejdii…
Poate că am pricepe mult mai bine
disertaţia autorului dacă am reflecta puţin la
cartea
Daniel din Biblie, acolo unde
tiparul neputinţei unei civilizaţii este plastic revelată în
statuia imensă pe care o visează împăratul, o statuie structurată
astfel: un chip mare şi înfricoşat, capul de aur curat, pieptul şi
braţele de argint, pântecele şi coapsele de aramă, fluierele
picioarelor de fier, picioarele parte de fier parte de lut, o
structură imposibil de rezistat valului istoriei… Iar dacă privim
în tabelul lui Mendelev, putem descoperi greutatea atomică
superioară a aurului, care se află în parte de sus a chipiului,
urmată de greutatea argintului, apoi aramei, etc. O structură ce se
prăbuşeşte sub propria greutate, de aceea avem nevoie de spirit, de
spiritul divin care să rezistăm, dincolo de tradiţii, mode
politice, speranţe fără acoperire, cu luciditate, cu
înţelepciune…
Interesant, autorul citează din mari
oameni ai Europei, Sojeniţân, Kazantzakis, Valery, Carrel,
Strasser, etc…
„Am descoperit că linia de despărţire
între Bine şi Rău nu separă nici statele şi nici clasele şi nici
partidele dar că ea traversează inima fiecărui om şi a întregii
umanităţi” (Solgeniţân).
De la această graniţă spirituală
începe Europa, de fapt …
Constantin
Stancu
