Despre vicii și virtuți (1/3)

Nici conștiința noastră publică și nici cea privată nu sunt suficient de rânduite pentru a secreta – spontan – niște criterii de circumscriere și de cântărire a vreunei virtuți. În România niciun viciu nu e cu adevărat taxat și nicio virtute nu e cu adevărat admirată, deși (încă) facem caz de morală. Românul nu are reacții prompte și asumate în marginea unor probleme morale. Dacă, totuși, le are, e suspectat de demagogie pentru că suntem convinși că toată lumea se preface. Prin mecanismul proiecției, știm bine că celălalt e impostor, fandosit sau prost.