Românii și hybrisul

În identitatea colectivă românească intră un important element resentimentar; unul de superioritate temătoare și arțăgoasă (“insulă latină într-o mare slavă”), combinat cu unul de mare inferioritate și bănuială. De ce iubim să ne spunem mereu unii altora că suntem ultimii în toate și cei mai de jos? Din vanitate. Asta e marea noastră caracteristică națională: obsesia de-a ieși în față. Or, dacă nu poți fi primul, trebuie atunci să te pretinzi ultimul, pentru a atrage atenția. De aici voluptatea în a reproduce statistici nefiabile și a exagera insignifiante articole din presa străină ce arată lucruri negative despre România: suntem cei mai mari exportatori de țigani mâncători de lebede, de prostituție, lenevie, hoție și rea voință.

E mare voluptate în a te pretinde ultimul. La fel de mare ca în a te pretinde primul.