Regimul Dragnea şi vigilenţa civică

Rezistenţa civică este, poate, unicul obstacol intern pe care ordinea politică a regimului Dragnea nu îl poate ignora. Oricât de firavă, oricât de izolată în raport de masa de tăcere şi de compromis a naţiunii noastre, ea este, în cele din urmă, prezenţa care obligă acest regim să dea un pas înapoi, fie şi pentru câteva zile sau luni. Rezistenţa civică este, în România de după alegerile din decembrie 2016, unica opoziţie acţionând eficace şi atent împotriva regimului Dragnea. În momentele în care parlamentul este o anexă a majorităţii noului USL, cetăţenii îşi asumă misiunea de a fi apărătorii unor valori. “ Strada”, aşa cum o numeşte depreciativ media oficială, se ridică împotriva unui stat care îşi trădează vocaţia sa constituţională.

Căci legiferarea în beneficiul unei minorităţi de interese politico- penale este , indiscutabil,o îndepărtare de la logica constituţionalismului. Amendamentele depuse la proiectul de lege al graţierii, în săptămâna aceasta, ilustrează această logică transpartinică şi vizibilă de codificare a privilegiilor. Iniţiativa nu a fost una de politică penală. Ea a vizat, direct şi brutal, restabilirea unei ordini care să se bazeze pe inegalitatea dintre cetăţeni. Obiectivul acestei ofensive, purtate tenace, este clar: domesticirea justiţiei ce sfidează impunitatea tradiţională a elitei conducătoare şi menţinerea oamenilor acestei ţări în postura de şerbi lipsiţi de vreun cuvânt.

În relaţia cu regimul Dragnea, nu putem spera, deocamdată, la victorii, ci doar la armistiţii care să le oprească ofensiva. Precaritatea opoziţiei parlamentare obligă la asumarea acestui rol, delicat şi obositor, de gardian al democraţiei şi al domniei legii. Prezenţa în Piaţa Victoriei şi în toate pieţele României este modul în care putem, colectiv, rezista. Iar rezistând, împreună, putem avea energia de a merge mai departe. Este lecţia zilelor din urmă. Demobilizarea noastră civică ar fi triumful lor.