Draga mea,
Mă gândesc de ore bune la tine şi am simţit nevoia
să îţi scriu. Mă uit către tine şi nu este prima dată când ţi se
întâmplă. De anul trecut, din iulie, am numărat 9 atacuri din care
numai în martie au fost trei. Şi vreau să îţi spun că mă doare, la
fel cum m-a durut şi pentru Paris sau Bruxelles. Mă rog, pentru
tine nu văd să se agite lumea prea mult. Dar nu vreau să vorbesc
despre asta.
Uite de ce îţi scriu: Eu când mă gândesc la tine,
mă gândesc la baclava, la kunafeh şi la alte bunătăţi, la cafea şi
la narghilea, chiar dacă am auzit că şi la tine a fost interzisă
prin spaţiile publice. Şi mă mai gândesc, draga mea, la toate
locurile alea frumoase, pe care le-am văzut prin poze, că de ajuns
să te vizitez nu am ajuns, cu bazarurile în care am aflat că
trebuie să te tocmeşti cu vânzatorii, nu ca la mine la piaţă, unde
se cam supără dacă încerci ceva, cu vânzătorii de îngheţată la
cornet, care fac tot felul de acrobaţii spre amuzamentul celor mici
şi celor mari.
Nu pot uita minunatul dans al dervişilor rotitori,
pe care i-am văzut de curând la Bucureşti
şi nici pe minunaţii tăi piloţi de la Türk
Yıldızları, care mi-au tăiat răsuflarea şi mi-au oprit inima de
câteva ori.
Şi cu siguranţă mai ai tu multe lucruri
frumoase de dezvăluit,
dar, uite cum facem: ştiu că e o perioadă grea acum,
însă tu eşti
puternică, am aflat
eu că Türk înseamnă „puternic”, şi ai să treci peste tot şi ai să
rezolvi toate problemele. Iar eu, şi alţi oameni ca mine, care te
iubesc, o să venim în vizită şi o să ne bucurăm împreună, îhmm, şi
uite, mi-am adus aminte de sarmăluţe în foi de viţă... Oare nu de
la tine am învăţat reţeta?
Te imbrăţişez draga mea, te rog să ai grijă de
tine!
