Asa cum exista geografia sentimentelor, exista si gastronomia sentimentelor. Inceputa magistral (simplist prin felul de mancare insa super rafinat si complex prin sentimente si descrierea lor), cu madelena lui Proust, gastronomia sentimentelor continua si se ramifica personalizat. De pilda, la mine are accente apasate pe chili con carne, mancarea lui preferata, dar si pe ratatouille, care ii displacea (glumea spunand ca il pedepsesc daca fac ratatouille. Nu era ratata, desi ratat-ouille, era reusita, doar ca nu-i placea lui, Dumnezeu stie de ce, probabil asocieri din copilarie cu ghiveciul si insistenta parintilor de a manca legume)

Un loc aparte in gastronomia sentimentelor il ocupa usturoiul, pe care l-am respins toata viata, in copilarie, duminica, cand mancau ai mei usturoi cu ceva, ma inchideam in camera sa nici nu-i simt cand vorbesc. Nu doar ca nu mancam eu, nu-l suportam nici la altii.

Ulterior, il alergam pe Philippe, sotul meu, care gatea, si-l pandeam