Ortodoxia și regimurile autoritare

În țările în care religia ortodoxă este dominantă, procesul de democratizare este împiedicat. Atitudinea Bisericii ar fi condiționată de un obicei secular de supunere față de stat sau de strânsă colaborare, amintind legăturile care uneau, în Bizanț, Biserica și statul, patriarhul și împăratul. Unii au invocat chiar o continuitate între epoca bizantină, dominația otomană în Balcani și regimul comunist. Dăinuirea în mentalități a unei alianțe tradiționale între Biserică și stat ar face din Biserica Ortodoxă o instituție deosebit de înclinată să se supună unor puteri consolidate și autoritare.

Istoricul maghiar H. Bogdan: «Atunci când Biserica Romană a reușit să se implanteze la popoarele „barbare”, ea a înlesnit formarea unor state durabile și independente față de Imperiul germanic. Acolo unde, dimpotrivă, a dominat influența Bisericii Răsăritene, asocierea strânsă dintre Biserică și Imperiul bizantin a împiedicat multă vreme formarea statelor slave independente. Bizanțul a folosit Biserica greacă – și Biserica greacă s-a lăsat folosită – ca mijloc de dominație politică, tot așa cum mai târziu, în epoca otomană, Biserica greacă va fi cel mai bun agent al opresiunii turcești asupra slavilor din Balcani.»

În timp ce în Occident a avut loc o laicizare lentă a societății, absența acestei evoluții în țările în care ortodoxia este dominantă s-ar datora persistenței noțiunii de «armonie» sau de «simfonie» între cele două puteri. Biserica Ortodoxă a fost întotdeauna o frână în procesul de democratizare a statului și în aplicarea pluralismului garantat de un stat laic.

(„Religie și naționalism. Ideologia BOR sub regimul comunist”, pag. 15)