Glossip by BottegaVerde

  • Postat în Life
  • la 05-09-2017 19:03
  • 598 vizualizări
Deja știți că sunt o mare fană a rujurilor de orice fel, iar atunci când pun ochii pe ceva wow, trebuie să am acel ceva!

Cam așa a fost și în cazul rujului Glossip by BottegaVerde, în nuanța Spritz Time.


Ce mi-a plăcut la el este faptul că vine în două culori, de aici și denumirea de Duo Lipstick, ușurând astfel munca obținerii buzelor ombre, atât de în vogă anul acesta.


Cum mie îmi plac rujurile roșii, puternice, încrezătoare, am mers și de data aceasta pe o combinație de roșu-vișiniu, căci așa îi stă bine unei brunete, nu?!

Rujul are o formă atipică, după cum puteți vedea în imaginea de mai sus, un soi de romb, fapt ce face mai ușoară aplicarea celor 2 culori.

Produsul este cremos, strălucitor și puternic pigmentat, astfel culoarea rezistând mult timp pe buze, fără a "migra" cu trecerea orelor.

Cel mai mult la rujul Glossip mi-a plăcut mirosul, discret, dar oarecum floral, faptul că nu usucă buzele și culoarea puternică, strălucitoare, dar care nu cade în vulgar.

Datorită formei, după cum vă spuneam, este ușor să obțineți efectul de ombre, dar mie îmi place mai mult să amestec cele două culori- se formează o nuanță foarte frumoasă, ce face dinții să pară mai albi și buzele cărnoase. Și oarecum, amestecate, formează o culoare ce se potrivește de minune sezonului de toamnă.

Desigur, dacă nu sunteți iubitoare de culori aprinse, există și varianta unui ruj nude, dar din punctul meu de vedere efectul ombre nu mai este atât de wow.

Dacă ar fi să îi dau o notă, cred că merită un 9 cu plus. Ambalaj frumos, elegant și discret, culori vibrante, rezistente și raport calitate-preț bun. Îi scad un punct pentru că din punctul meu de vedere este mult mai ușor să amesteci cele două culori, nu să obții efectul ombre- unde ai ceva de lucrat dacă vrei sa fie impecabil.

Puteți găsi întreaga gama pe site-ul BottegaVerde, la prețul de 37 de lei. Dacă decideți să achiziționați un ruj din gama Duo, să îmi spuneți ce notă îi dați!




Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente