Halloween-ul este o sărbătoare cu vechi
tradiții, fiind celebrată în fiecare an, pe data de 31 octombrie și
este, totodată, o ocazie bună de distracție, atât pentru cei mici,
cât și pentru cei mari. Această sărbătoare urmărește alungarea
spiritelor rele despre care se spune că aduc stricăciuni
recoltelor. Copiii se costumează și merg din casă în casă, cerând
dulciuri, iar celor aflați în casă și care nu s-au pregătit din
timp cu așa ceva, gălăgioșii le va face o farsă.
Tradiția merge în urmă, însă, până în vremea celților, un
popor care era încredințat că morții se întorceau pentru a cere de
mâncare. Morții puteau arunca un descântec sau un blestem pe vecie
asupra acelora care nu le dădeau de mâncare.
După cum povestește legenda, unuia pe nume Jack i-a fost
interzisă intrarea în Rai, cât și cea în Iad. Din pricina aceasta a
și început să bântuie prin orașul în care trăise, ducând cu el un
felinar și căutând un loc în care să se odihnească. De-aici și
tradiția bostanului cu o lumânare aprinsă în interior.
Tot în noaptea de Halloween, stafiile vizitează casele fostelor lor familii. Cei de la țară obișnuiesc să pună câte o lumânare aprinsă pentru fiecare dintre cei care au trecut în lumea de dincolo.
Tot în noaptea de Halloween, stafiile vizitează casele fostelor lor familii. Cei de la țară obișnuiesc să pună câte o lumânare aprinsă pentru fiecare dintre cei care au trecut în lumea de dincolo.
Simboluri de Halloween
Pe lângă dovlecii cu lumânări, costumele și măștile
înfricoșătoare, Halloween-ul e plin de multe alte simboluri. Se
spune că fiecare casă trebuie să fie decorată cu sperietori și
coceni de porumb pentru a alunga spiritele rele.
Luna plină este locul în care sufletele se retrag, iar
serile cu lună plină reprezintă momentul ideal pentru poveștile de
groază cu vârcolaci, vrăjitoare, vampiri, păianjeni uriași,
etc.
Liliecii sunt simboluri ale acestei sărbători, întrucât
trăiesc în locuri izolate, departe de ochii oamenilor. De asemenea,
se spune că și vrăjitoarele se transformă în aceste creaturi ale
nopții pentru a se deplasa mai mult și mai repede și pentru a face
rău.
Pisica neagră apare și ea ca simbol al Halloween-ului.
Această pisică neagră simte energiile pozitive sau negative, iar
spiritul celui care în noaptea de Halloween o întâlnește, se va
reîncarna în pisică, ea făcând astfel trecerea între viață și
moarte.
Cu toate acestea, putem afirma faptul că Halloween-ul
rămâne, în cele din urmă, o sărbătaore a copilăriei, a basmelor, a
imaginației și bucuriei inocente.
Surse: Caută în cartea terorii, Francisca Valiente, Editura
Girasol, București, 2009
https://www.qbebe.ro/psihologie/jocuri_si_activitati/halloween_sarbatoarea_unei_copilarii_fericite
https://www.qbebe.ro/psihologie/jocuri_si_activitati/halloween_sarbatoarea_unei_copilarii_fericite