Haţeg, un turn de veghe pentru o mie de naraţiuni
(Iancu Badiu,
Haţegul, din cele mai vechi timpuri până în anul 1700, Deva:
Editura Karina, 2015)
Badiu Iancu este un
ambiţios. În cartea sa Haţegul, din cele mai vechi timpuri până
la anul 1700, apărută în anul 2015, face un efort considerabil
să prindă în scurte naraţiuni istoria unui ţinut exemplar. Joaca
de-a aventura, specifică omului modern, se dovedeşte a fi un stil
de viaţă de-a lungul veacurilor. Pe aceste locuri, timpul nu a mai
avut răbdare, cum scria Marin Preda, marele prozator. Acest lucru
este valabil şi pentru Ţara Haţegului.
Anexele cărţii sunt
relevante, interesante şi provocatoare. Bibliografia este bogată,
autorul citează mereu din texte cunoscute, texte uitate, texte
marginalizate, texte necesare. Sunt istorici şi publicişti români,
maghiari, germani, francezi, latini. Ţara Haţegului a fost mereu în
„gura timpului”, a stârnit interes, mirare, aventură, opoziţie,
istorii cu tâlc, miraj. Planurile se schimbă, timp cu aur şi piper
într-o „legendă” adevărată. Haţegul a preocupat pe Hadrian
Daicoviciu, Ştefan Pascu, Constantin Giurăscu, Liviu Maior, A.A.
Rusu, Ioan Aurel Pop, Radu Popa, Radu Iacob, B.P. Haşdeu
etc.
Temele abordate de
aceste personalităţi sunt impresionante: O lume pierdută
(dinozaurii), Familia Nopcea şi Ţara Haţegului, trecutul de luptă
al ţărănimii hunedorene, Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica,
monumentele din această zonă, ctitori şi biserici, numele de
localităţi, nume de bărbaţi, istoria vicariatului greco-catolic,
istoria Mănăstirii Prislop, prezenţa calviniştilor insistenţi,
limba vorbită de oameni pe aceste meleaguri, posibile dicţionare de
arhaisme, limba traco-dacilor, istoria românilor.
Simplu...
În paginile 82-92
ale monografiei, Badiu Iancu analizează denumirea Haţegului.
Sursele sunt complexe, controversate, vin din tradiţia dacilor,
romanilor, cumanilor, sârbilor, maghiarilor, germanilor, românilor.
Haţegul a fost mereu în limita imperiilor, aici s-au ciocnit
imperii, aici s-au luptat imperii, aici au decis împăraţi,
conducători, oameni simpli. Prima atestare documentară: Diploma
Cavalerilor Ioaniţi din 1247! Tradiţiile orale, legendele,
scrierile vechi au trecut de precizia unui document
scris.
„Terra Harszoc”
avea un statut special, făcea parte din voievodatul lui Litovoi.
Era locuită de „olahi”. Cu perseverenţă, Iancu Badiu analizează
fenomenul de-a lungul timpului. Povestea este atractivă: era un
castelan de Haţeg, era o cetate, un district, a fost un sat, a
devenit oraş, târg însemnat, a fost un „fluvium Haczak”. Sursele
sunt profunde, denumirea trimitea la un „haţeg”, pădure măruntă,
hăţiş, dar şi denumire coruptă de funcţionarii din cancelariile
vechi, interesaţi să facă stăpânilor pe plac.
Poate o familie de
frunte a dat denumirea localităţii – Haczoku - apoi a pierit în
negura vremurilor. Unii au considerat că Haţegul a fost „colţul din
spate”, un umăr de deal - o localitate la margine de lume!
Denumirea putea proveni de la un loc de judecată, „şase scaune de
judecată”. Capitala Daciei romane se numea „Sarmazege”, o denumire
mai puţin remarcată de istorici, dar posibilă sursă pentru numele
actualei localităţi. Cumanii puteau să-şi fi lăsat urmele pe aici
„hârs”, însemna urs. În Europa Evului Mediu exista un titlu
nobiliar: „herzog”, „herstsog”, „herceg”, „herţeg”. Istoria ne
provoacă, ne atrage prin mişcarea puterilor vremii în geografia
posibilă politică... Primii domnitori din familia Basarab purtau
denumirea de „herţeg” şi stăpâneau Amlaşul şi Făgăraşul. Pentru
unii, numele actual ar proveni dintr-o activitate nobiliară
specială: „ţara vânătorilor cu gonaci” – Hatzeger Land (sursă
germană). Povestea continuă, monografia ne trimite în zone speciale
din timpul şi anotimpul românilor...
Cartea porneşte pe
urmele dinozaurilor din „insula” Haţeg, la Sânpetru, General
Berthelot, Haţeg, animale impresionate, stăpânii mezozoicului,
pentru a se stabiliza în final în Geoparcul Dinozaurilor „Ţara
Haţegului”.
Urme pe aceste
meleaguri au fost permanent: în neolitic, epoca bronzului, a
fierului, apoi în vremea dacilor, a romanilor, în perioada feudală.
Autorul analizează „piatra de sacrificiu din dealul Orlea, cetatea
dacică din dealul Pietriş pe vremea dacilor, ipoteza colonelului
Zagoriţ prin anii 1930, opidum Haţeg, Cetatea Regală a
Haţegului, Turnul din Dealul Orlea, Mănăstirea Prislop, Mănăstirea
Franciscană, alte obiective într-o zonă denumită
„ţară”.
Badiu este
preocupat de primele tipărituri în limba română la Haţeg, şcoala
bisericească de la Mănăstirea Prislop, şcoala reformată din zonă,
de scrierile călătorilor sau personalităţilor vremii, care au
menţionat impresii spectaculoase despre ţinut. Au lăsat semne:
Mihai Viteazul, Iancu de Hunedoara, Mihai de Peşteana, Filip More
din Ciula, Domniţa Zamfira, statutul meşteşugarilor – „Ţehul
tălparilor şi cizmarilor”, episcopi, mitropoliţi. De menţionat
activitatea bisericilor catolice, reformate, calvine, ortodoxe din
ţinutul Haţegului, preocupate, într-un fel sau altul, să menţină
echilibrul între viaţa de zi cu zi, dorinţele stăpânilor,
necesităţile proprii, necazurile oamenilor simpli. O lume în lume,
cu manuscrise, obiceiuri, diplome de autoritate, sigilii vechi şi
speciale care marcau reguli stabile în zonă, apoi activitatea de
judecată în Ţara Haţegului, ca semn că oamenii doreau să dea
rigoare vieţii lor zbuciumate. La margine de imperiu istoria este
specială.
În anul 1759, din
ordinul generalului Bucow, Mănăstirea Prislop este incendiată,
călugării alungaţi, este compus un poem referitor la plângerea
locaşului sfânt.
„Fragmentul
Teodorescu” ne prezintă zece cântări religioase în limba română,
traduse din limba maghiară (Cartea de cântece) – pe la 1570-1573,
ca atestare a folosirii limbii române în zonă, datorită
bibliofilului Teodorescu. Ideile religioase ale vremii apar în zonă
după anul 1544, Scriptura este tradusă în limba română de luterani
şi calvinişti pentru uzul poporului, dar având scopuri politice
precise. Umanismul a fost prezent în Ţara Haţegului, Badiu notează:
„Astfel este consemnat un grup de studenţi din Ciula la
Universitatea din Cracovia, Ştefan şi Mihai din Sălaş devin notari
la curtea regelui Matia Corvin, iar la curtea episcopală exista un
grup anonim din Ţara Haţegului” (Umanismul în Ţara
Haţegului).
Despre numele de
Basarab în zonă, putem reţine: „Indiferent de originea numelui sau
chiar originea cumană a familiei sale, Basarab I s-a comportat ca
un român, fiind descris în cronicile maghiare ca un
<<valah
schismatic>>. Numele putea fi dat unui conducător român de
către cumanii stăpânitori, când au intrat în legătură cu el,
ajungând apoi o poreclă. Ulterior, această poreclă a ajuns
denumirea familiei” (Numele de Basarab în Ţara
Haţegului).
O atenţie
importantă asupra istoriei locului este acordată ipotezei
colonelului Zagoriţ referitoare la capitala administrativă a Daciei
în timpul războaielor cu romanii. Probabil că la Haţeg să fi fost o
capitală administrativă a dacilor, ipoteza este analizată din
diferite puncte de vedere. „Bătălia” istoricilor este interesantă,
sunt aduse argumente militare, geografice, istorice, sociale,
arheologice, lingvistice, multă pasiune... Oricum, Haţegul a avut
un rol important pe vremea războaielor dacilor viteji cu romanii
riguros organizaţi pentru cuceriri şi extinderea civilizaţiei în
zonele cunoscute ale Europei din acele vremuri.
Interesante sunt
paginile dedicate prezenţei dinozaurilor în Ţara Haţegului,
cercetărilor profesorului Dan Alexandru Grigorescu sau ale
pasionatului paleontolog (dar şi controversat personaj al vremii)
Francisc Nopcsa. În vremurile vechi peisajul era altul: „Acum 70 de
milioane de ani, Aspectul Terrei era mult diferit faţă de cel
actual. Antarctica nu era acoperită de gheţuri. America de Sud era
lipită de Africa, India era separată de Asia. Pe teritoriul actual
al Europei se întindea Oceanul Thetys, în care se afla
insula Haţeg, cuprinzând judeţul Hunedoara şi sudul
judeţului Alba, având o suprafaţă de 85000 kilometri
pătraţi”.
În acest areal
cutreierau dinozauri, străbătând junglele din insula Haţegului... O
poveste veche, cu miracole... Sub ierburi mari se ascundeau
secrete!
Badiu Iancu notează
la începutul monografiei: „Călătorului neavizat care ajunge prima
dată în Haţeg, orăşelul îi apare un loc „obscur”, lipsit de
importanţă. Un studiu aprofundat va dovedi că Haţegul, ca şi
întreaga Ţară a Haţegului, are o istorie deosebit de bogată. Aici a
fost centrul regatului dacic condus de Decebal şi tot în aceste
locuri, împăratul Traian, după ce a înfrânt pe daci, sesizând
importanţa strategică a ţinutului, a ridicat capitala Daciei
Romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa...”.
Prin anul 1600, în
luna noiembrie, Mihai Viteazul trece prin Haţeg, este însoţit de
vreo sută de oşteni, mergeau la Praga, pentru a solicita ajutor
împăratului Rudolf împotriva adversarilor săi. Nobilii maghiar s-au
opus trecerii lui prin Transilvania, au tras cu tunurile asupra
suitei sale undeva în zona Devei. Mai mulţi soldaţi au căzut pe un
pământ miraculos. Ioan de Silvaş, din Ţara Haţegului, l-a însoţit
pe domnitorul român, a fost ecumen al Mănăstirii Prislop, a devenit
episcop al Ardealului, a fost prezent la Alba Iulia în 21 octombrie
1599, când voievodul a intrat în cetate ca
învingător...
Diploma breslei
cizmarilor, care era activă pe la anul 1667, s-a păstrat la punctul
muzeistic al oraşului Haţeg (prin anul 1976) şi era un document
important care atesta activitatea destul de bine organizată în
zonă. „Documentul era pe un pergament cu partea de jos îndoită,
spre a se păstra mai bine semnătura principelui şi a rezista la
greutatea peceţii ce atârna de un şnur de mătase. Pergamentul avea
dimensiunile de 73/65 cm cu îndoitura de 16 cm, cu pecetea într-o
cutie de lemn, lată şi rotundă de 9 cm diametru, lucrată la strung
şi prevăzută cu un capac apărător al peceţii” (Ţehul tălparilor
şi cizmarilor).
O monografie
interesantă, Haţegul este prezentat cu pasiune. Badiu Iancu, nu are
pretenţia unui scriitor consacrat sau istoric calificat, însă a
strâns materialele cu atenţie, a scris cu pasiune, exact, preferând
o descriere a timpului pe care l-am putea denumi „istoria de Haţeg”
în mai multe tablouri şi acte, cu dinozauri, soldaţi, împăraţi,
ţărani, meşteşugari..., rezultat al unui proiect mai amplu despre
oameni şi fapte pe acest teritoriu admirabil.
Constantin
Stancu
