Am scris prea mult despre Soare, încât credeau ca sunt păgân. Nebunia mă împingea tot mai mult spre infinitul necunoscut, iar uneori gândurile începeau să-mi fie tot mai obsesive. Pentru mine Soarele era metafora perfecta. Eram convins ca poți da sens oricărei idei pornind de la acest cuvânt. 

Vedeam cum pulsează viața către orice atinge. Mă uimea cum ceva atât de îndepărtat poate să ne lumineze și să ne încalzească inimile, iar noi, oamenii, atât de aproape unul de celălalt, totuși să fim atât de reci.

Soare înseamnă artă. Împreună cu luna e antiteza perfectă, totodată alcătuind cele mai frumoase alegorii. Fără el, am fi privați de tremurul lunii ce se reflectă noaptea în cele mai întinse și adânci lacuri. Cred că Soarele însuși e o figură de stil.  

Personificarea Soarelui și a lunii e cel mai frumos poem de dragoste și cel mai plin de suspans roman despre lupta dintre bine și rău. E fascinant cu...