Cartea își propune o analiză a situației României
pornind de la conceptul de ideal. Teza cărții este că stagnarea,
dezinteresul și silnicia atât de actuale în țara noastră se
datorează absenței unui ideal național. Convins că termeni precum
„proiect de țară”, „viziune”, „obiective naționale” nu fac decât să
escamoteze această problemă, edulcorând-o intelectual, autorul nu
se ferește să folosească un termen ce este – într-un mod cât se
poate de elocvent – ieșit din uz: idealul!
Cu ocazia acestei sondări în psihologia abisală a
poporului român ies la iveală modele, paradigme, tendințe și
structuri sufletești prezente în viața cotidiană, culturală,
socială și politică a României actuale. Deși având o serie de
înaintași notabili (dacă e să-i amintim numai pe Constantin
Rădulescu Motru, Lucian Blaga, Emil Cioran, Mircea Eliade, Mircea
Vulcănescu, Dumitru Drăghicescu, Ștefan Zeletin, Constantin Noica)
– o asemenea direcție de abordare a sufletului poporului român a
fost abandonată în vremurile din urmă, în conformitate cu noile
„comandamente” ale globalizării și dez-naționalizării. Autorul
cărții de față are curajul să reia această linie de cercetare,
într-un limbaj viu, colorat afectiv și uneori reactiv.
Problema emigrației masive a românilor este plasată în
aceeași perspectivă a absenței idealului – singurul capabil de a
ține laolaltă un popor între granițele unei țări. Lipsiți de ideal,
românii ajung să se dezintegreze și să vagabondeze în căutarea unui
loc propriu, fără să știe că locul pe care-l caută este, de fapt,
propria țară, o țară fondată pe un ideal care să rezoneze cu cele
mai adânci niveluri ale simțirii lor.
Cartea a fost distribuită cu revista
„Contemporanul”
