Ne-a căzut din Cer, am primit-o cadou, că doar nu ne-am ales-o noi ca țară! Nu-i cunoaștem și nu-i înțelegem pe cei ce au făcut-o, întregit-o, iubit-o, am învățat de ei și faptele lor din cărțile de istorie, la un loc cu realizările “marelui conducător”. Nu înțelegem cu adevărat emoția și mândria bunicilor, care-și iubeau Regele ca pe un copil vulnerabil, dar suveran tuturor, nici credința vie și încăpățânarea intelectualității postbelice de-a înfunda pușcăriile comuniste, în loc să facă un compromis.

Pentru ei, România unită era o iubită, o fecioară plină de viață, de vise, semeață și senzuală. Năzuiau, să se contopească cu ea, s-o protejeze, să-i împlinească visele, hârjonindu-se cu capriciile ei de femeiușcă necoaptă. “Românie, te iubesc și-ți aparțin, ia-mă de braț și hai!”, îi simt simțind, pe patrioții români, pentru noi de neînțeles.

Și culmea, atunci avea aceleași neajunsuri ș...