Zi de zi mergem la birou, sau mai nou mergem la birou stând acasă. La birou avem colegi, șefi și subalterni, cu care formăm diverse găști superficiale, care au la bază un armistițiu subînțeles, ne ajută să aflăm din timp de unde ni se trage. Și apoi, e incredibilă creativitatea colectivă unită în jurul scopului unic de a face timpul să treacă mai ușor. Aici se ascunde geniul colectiv, nu doar în corporații. La servici le-am cam văzut deja pe toate: succes, insucces, săpat pe la spate sau sfidare pe față. Nu mai suntem atât de preocupați de promovare, diversificare, ci de poleirea templului, a mărcii personale la care tot sculptăm de zeci de ani.

Acasă copiii ne-au crescut, ce-am apucat să-i învățăm, să fie primit, restul îi învață greutățile și telefonul. Ne îndreptăm cu pași siguri spre constatarea detașată a faptului că nimeni nu schimbă cu adevărat pe nimeni și ceea ce părem a fi la un moment dat, e determinat de ene...