În zori de dimineață, un înger a
venit,
În somnul ca de ață și astfel mi-a
grăit:
-Tu fiu de muritoare aicea
pe Pământ,
Ai tainică lucrare și n-o să ai
mormânt,
Lucrarea ți-o inspiră, chiar Duhul Bun și
Sfânt,
Ai pace și aspiră, la tot ce-i pe
pământ
Mai luminos, mai dulce și-n inimi clăditor
–
Așa grăit-a Duhul de pace dătător.
-Iubirea ta cea mare, e
binecuvântată,
Iară a ta iubită, de îngeri e
cântată,
E unică în ceruri și-aicea pe
pământ,
E îngerul de doruri și are jurământ
În cugetul ei tainic, să fie doar a
ta,
Iubită, soră, mamă și ce-o mai exista
–
Tu dă-i girul credinței și te încrede-n
ea,
Căci semnul biruinței este în steaua
sa.
-Dacă-i așa, tu Înger, de
ce-am inima grea,
Pentru a mea iubire, dar pentru Țara mea
–
De ce o văd pe dânsa o simplă
muritoare,
Iar Țării mele, plânsa, i-s zilele
amare?
-Eiii, fiu de om, măsura o
știe Cel Prea-nalt,
Tu ești precum un pom cu ramul prea
înalt
Și frunze mult prea multe și gemete din
trunchi,
Nu-i cine să te-asculte și suferi din
rărunchi.
-Iubita ta-i gingașă cu
suflet de fecioară
Și ți-am mai spus-o-n vis, nu e întâia
oară,
Fii vrednic pentru ea și fii
încrezător,
Căci viața, vei vedea, va fi lucru cu
spor.
Cât despre Țara-ți mândră până
deunăzi,
Tot Dumnezeu, în tundră îi va
călăuzi,
În fiare și ghiulele, pe marii
criminali,
Să-i scape de belele pe oamenii
normali
Un Fiu de Om al gliei, român, se va
ivi,
Pe tronul cu făclie, iar el va
potrivi
Tot ce-au stricat barbarii, în bunul țării
mers,
Și n-or mai fi fruntarii și oaste fără
sens.
Minunea stă să nască, tu fii
încrezător,
Nu ține-n suflet iască, tu și al tău
popor,
Rugați-vă la Fiul și Dumnezeu cel
Sfânt,
Să scape de Pustiul și Țară și
pământ,
Iar România-n Lume va deveni buric,
Cu toți veți fi un nume, cel vârstnic și cel
mic,
Un nume de mândrie, acela de român,
Iar toți vor da solie că prieteni vă
rămân.
-Să fie viitorul, tu, Înger
de lumină,
Cum spui, că el poporul va ieși la
lumină?
Nici nu-ndrăznesc la asta, măcar să mă
gândesc,
Prea mare e năpasta, pe care o
trăiesc
Toți românașii, astăzi, în Lume sau
acasă,
Sunt slugi pe la nomazi, nenorocirea-i
groasă,
Dar de va fi să fie cum spui și
prevestești,
Oare-mi vei zice mie, de rău să mă
ferești?
-Stai blând cu chibzuință,
destinul tău e scris,
Va fi o biruință, va fi un Paradis
Și toată România, va deveni ca-n
Rai,
Și toți vor ține glia, n-or vinde-o pe
”parai”.
Iar pruncii care-n Lume își vând
inteligența
Și-au căpătat renume, simți-vor
apetența
De-a reveni acasă, la glie,
rădăcini,
La casă și la masă și la ai lor
vecini;
Vor pune România pe-un nou și bun
făgaș,
Vor șterge diferența că-i sat sau că-i
oraș,
Va fi o bucurie, cum n-ați mai
cunoscut!...
-Dea Domnu-așa să fie, căci
mult am mai zăcut,
De-atâta supărare, văzând că Țara
mea,
Ce-i unică sub soare este în vreme
grea.
Îți mulțumesc din suflet, drag Înger
vestitor,
Simt sufletul și-n cuget curajul
creator,
Am să mă rog în taină pentru iubita
mea,
Și pentru Țara faină și cei ce sunt în
ea,
Te-aștept cu nerăbdare să-mi fii
alinător,
Iubirii, Țării mele să-i fii
ocrotitor!
