Ioan Evu, tentaţia poetului de a
consuma poezia între caterinci, gramofoane şi abisuri (critic de
bunăvoie)
Ioan Evu ne ademeneşte cu o nouă carte
apărută la Editura Tipo Moldova, Iaşi – 2013, în colecţia Opera
Omnia – publicistică şi eseu contemporan, Cartea consumatorului
de poezie.
Titlul este uşor ironic, el trasează
tensiunea dintre literatura celor dedicaţi şi literatura bazată pe
interes economic. Ioan Evu este poet, unul echilibrat, pasionat de
poezia bună, trăită, poezia fără compromisuri. El este făcător de
poezie, a reuşit să facă o legătură între poezia clasică şi
modernă, între ritmul şi rima obişnuită şi ritmul şi rima ideilor
în opera sa. Trăind în Hunedoara, într-o provincie aproximativă,
dar aproape de centru poeziei, de inima ei de aer înalt şi lumină,
el citeşte cu pasiune şi încearcă să pătrundă misterul poemelor
care vin din neant în lumea de fiecare zi. Ioan Evu nu priveşte
neapărat la faţa poetului, la numele lui fabricat de marketingul
literar practicat de noua paradigmă a poeziei române actuale. El
priveşte la anotimpurile eterne ale poeziei dintotdeauna, la ceea
ce aduce mister, la cântecul discret din cuvinte, la fulgerul care
leagă ideile şi vieţile poeţilor.
Cartea are o precuvântare din
partea poetului critic şi câteva note biobibliografice,
debutând cu un argument şi propunând viaţa poetului marcat de
cărţile scrise dar şi de cele citite.
Eseurile, notele literare, textele
„consumatorului” sunt originale, ne aduc la lumină o poezie aparent
minoră din punctul de vedere al reţelei literare oficiale, dar o
poezie a pasiunii fără rezerve, scrisă cu „vârful inimii”, cum ar
afirma Nichita Stănescu, poetul etalon. Un eseu este dedicat chiar
lui Nichita, unicul, era nevoie de un argument forte ale
„consumatorului”, de brand-ul cel de toate zilele. Iată ce scrie
poetul Ioan Evu despre Nichita: „Eminescian prin structură,
arghezian prin strădania de a renova permanent limbajul clasic prin
frazări inedite, şi barbian prin capacitatea de a elabora o poezie
celebrară, „rece”, esoterică, Nichita Stănescu reuşeşte, totuşi,
să-şi găsească propriul drum, opera sa fiind o sinteză a poeziei
iluştrilor săi înaintaşi”. Iată argumentele pentru cititorul de
poezie! Nichita este unic prin sinteza făcută între poezia de ieri,
poezia de mâine şi poezia de azi, fără compromisuri, fără inginerii
financiare şi de gaşcă nebună.
„Consumatorul” de poezie ne propune
câteva teme importante care au marcat fenomenul poetic al ultimilor
ani: abisul din neantul personal, întoarcerea la Noul Babilon,
ficţiunea ca argument pentru poetul din provincie, frumuseţea care
strigă din şanţul de proximitate, neantul aparent, alfabetul din
cuvinte şoptite, strigătul poetului în vremea vremii sale, lecturi
de sărbătoare, ţipătul vertical al poeziei, codul din versurile
scrise, călătoriile literare care încep în mintea poetului şi
sfârşesc în inima sa, metaforele care curg în piaţa centrală,
limitele poeziei între frontiere nevăzute şi neputinţele poetului,
astrele care macină ideile din cuvinte potrivite, poemele care pot
îmblânzi fiarele sălbatice ale vremii. Da, Ioan Evu este acordat la
emisia continuă de poezie care dantelează viaţa socială a lumii. Nu
lipseşte umorul când abisul aparent macină poeţii pentrucă, nu-i
aşa, există o carte de colorat mintea, scrisă de Dumitru Hurubă
pentru copiii literaturii care au îmbătrânit în poeme, ca soldaţii
în turnurile cetăţii...
Ioan Evu a scris despre opera unor
poeţi pe care i-a cunoscut şi care au marcat viaţa cotidiană, unii
din judeţul Hunedoara, alţii din judeţul literaturii bune, viaţa
acestora i-a atras atenţia asupra operei, existând o legătură
strânsă între pasiune şi dramă personală.
Mai era nevoie de o carte de critică
literară? Da, poezia este mereu un continent neexplorat! Ceva mereu
trebuie descoperit, redescoperit, sintetizat, analizat şi...
persiflat, sau apreciat. Ioan Evu recunoaşte: nu are veleitatea
unui critic, dar are urechea muzicală a poetului făcător de poezie.
Este el un banal consumator de poezie? Nu, este poetul care strigă
poezia celorlalţi poeţi, din dragoste de poezie! Este un generos,
capabil să privească spre poetul din şanţul istoriei, dar şi spre
cel de pe culmile disperării! Până şi poeţii mor, scrie Ioan Evu,
moartea este un argument forte, pe aici au trecut poeţi!
Textele din această carte de critică au fost la timpul potrivit,
cronici publicate în revistele literare, a susţinut cândva, din
generozitate, o rubrică permanentă de recenzii în Provincia
Corvina, Hunedoara, o revistă de rezistenţă în provincia de
cuvinte a poeţilor talentaţi. A susţinut poeţii la debut, la
maturitate, după moarte. Unele texte s-au pierdut în neantul
aparent, altele s-au păstrat, au intrat în această carte. Poeţii
scriu despre poeţi, ei scriu din pasiune, critica este un pretext
de a rescrie marile teme ale poeziei...
Despre Ştefan Augustin Doinaş,
„consumatorul” de poezie remarcă un fapt aparent banal, poezia va
rezista în timp pentrucă: „Ştefan Augustin Doinaş se află într-un
continuu dialog cu adevărurile primordiale iar poezia sa este o
continuă provocare a fatumului”. Despre Horea
Gârbea afirmă: „Structural, Horea Gârbea e un contemplativ, dar
care posedă rara abilitate de-a emite sentimente
etern umane a căror tranzitivitate are asupra cititorului impact
imediat”.
Când citează, Ioan Evu, vede poezia
altfel decât un critic de rasă pură: „...frumuseţe prăbuşită-n
şanţuri/ artă schilodită de-un destin hazliu/ Dumnezeu există e-al
supremei uri/ peste tragedia de a avea un fiu// carne azvârlită de
un zeu mârşav/ în incandescenţă sâmbure de gheaţă/ victimei cu
vremea chinu-i e nărav/ peste întâmplarea de a avea o viaţă”
(Ovidiu Băjan – Frumuseţe pură prăbuşită-n şanţuri).
Despre Ioan Barb scrie: „Ca structură,
Ioan Barb este un romantic, însă cu o bună aderenţă la concretul
realităţii imediate”. Apoi citează: „... am cerut să fiu
euthanasiat înainte de naştere// aşa cum m-au inventat într-un
incubator/ eram omul fără origine fără Dumnezeu/ cu o gaură în
locul numit suflet/ au vrut să o astupe cu
silicon...”.
Ioan Evu, recunoaşte, în faţa poeţilor
analizaţi în carte: „... am încercat să restitui o câtime din
generozitatea cu care, la rândul lor, alţi cronicari literari s-au
aplecat asupra scrierilor mele atunci când aveam atâta nevoie de
încurajările lor”.
Ioan Evu se adresează unui popor
special, poporul poeţilor în vremuri complicate, la limita timpului
flămând de poeme...
Cartea „consumatorului” este şi un
elogiu furtunii în care au trăit poeţii fără număr de identificare,
este cartea unui însoţitor discret, în umbra cuvintelor născute din
preaiubire, a poetului fără armură, a poetului cu o biografie a
durerii, este critica unui poet de bunăvoie în faţa muntelui
adormit...
Constantin Stancu
21 mai 2014
* Poeţii
„consumatorului” de poezie: Ionel Amăriuţei, Ioan Barb, Ovidiu
Băjan, Adrian Botez, Dumitru Chioaru, Dan Constantinescu, Rau
Constantinescu, Ciprian Cosma, Nuţa Crăciun, Nicolae Crepcia,
Adrian Demnea, Florin Dochia, Ştefan Augustin Doinaş, Dumitru
Dumitrescu, Horea Gârbea, Dumitru Hurubă, Dorina Brânduşa Landén,
Iv Martinovici, Laurian Lodoabă, Ion Mircea, Gheorghe Mocuţa,
Mariana Pândaru, Maria Diana Popescu, Atila Socaciu, Constantin
Stancu, Robert Stauffer, Nicolae Szekely, Ioan Vasiu, unicul
Nichita Stănescu.
