Un nume: Ioan I. Iancu. O editură: „SIGNATA”. Un oraş: Timişoara. Timp: trecutul ca o adiere de gând.
Într-o vreme în care poeţii par rătăciţi în deşert, uitaţi de societate, uitaţi de oameni, pierduţi în Imperiul cuvintelor, departe de realitatea crudă care devoră frontiere, suflete, destine, când a publica o carte înseamnă o aventură prin labirintul carnivor al accizelor, Ion I. Iancu, editor, face cărţi de poezie. Simplu, aproape nevăzut, editorul tace, dar pune pe tava vremurilor capete de poeţi spre indiferenţa publică a puterii, care îşi este îndeajuns prin spectacolul mediatic fără ieşire la mare.
Un volum de versuri înseamnă muncă, luciditate, puterea de a depăşi bariere, de a trece de limite, de a câştiga o lume şi de a pierde o lume, poezia înseamnă puţină pros...