Poate că, până la urmă, soarta nu i-a pregătit doar surprize crude?!  Poate că, până la urmă, și finalul poveștii lui va avea o urmă de fericire?! Pentru că încolo par să i se îndrepte pașii! Dacă i-ar fi spus cineva acum doi ani, când încă își bătea joc de sentimente, că o să ajungă la acel moment în care simpla amintire a unei atingeri de-a ei va elibera o doză de endorfine atât de mare încât e mai fericit decât în orice altă situație, l-ar fi întrebat cât a tras la măsea…

Și … cu toate astea … azi lucrurile nu stau cu mult diferit.  Pentru că simpla ei amintire are puterea de a calma durerile și de a aduce binecuvântarea somnului, acolo unde, de multe ori, aproape nimic nu o mai poate face. Pentru că vocea ei are puterea de a da curaj unui suflet plictisit de lupta cu durerea și de a calma un temperament pe care nici măcar pastilele nu îl pot ține calm de foarte multe ori!

Pentru că încăpățânarea ei îi ascute rațiunea iar acțiunile ei îl țin mereu în priză, ajungând de multe ori să laude plictiseala! Pentru că face ceea ce puțini sunt capabili să facă, aducând mereu la fileu câte o provocare, forțând astfel lungirea unei vieți plictisite!

Așa că o va spune clar, tuturor, fără nici un pic de jenă: O iubește! Așa cum nu a iubit pe nimeni o viață întreagă. O iubește pentru că există. Și pentru că este ceea ce este. O iubește pentru căse încăpățânează să îl schimbe, deși știe că e imposibil! Pentru că se încăpățânează să rămână aceeași de la început, la fel de optimistă, oricât de neagră ar fi situația. Pentru că optimismul ei îi dă lui putere. Pentru că toată puterea de care lumea îl apreciază că dă dovadă el o ia de la EA!