Fragment din romanul Judecătorul și jurnalul ars

Teo era mulțumit de chipul său, putea să fie chiar mai bine. Relația cu Dorina îl înveselise, îi schimbase perspectiva asupra vieții. Era mai optimist. Brusc, se auzi soneria de la ușa de la intrare. Sunetul îl trezi la viață, ieși din zona reveriei. Se duse la ușă și o deschise, fără s-o mai verifice. Își dădu seama că a fost imprudent, nu trebuia să procedeze în modul aceasta. Sinceritatea nu era bună la orice oră din zi. De data aceasta, nu greșise. Era fostul său coleg, Anton Lemnaru, judecător de nădejde. Bucuria îl înveseli pe Teo, începu să vorbească destul de tare. Îl invită pe Anton în apartament, îi spuse tot felul de sfaturi pentru a se simți bine în apartament. Avea o măsuță lângă o canapea elegantă. Îl servi cu o cafeluță mică, un pahar cu apă. Fostul coleg îl privea mirat, mulțumi pentru toate.