Editura Fabulator, înfiinţată în 2003, are o istorie
aparte, în care protagoniştii
suntAlexandru Vlad şi Radu
Niciporuc. Aici au apărut volume de Cortázar, Ramón Gómez de la
Serna,Chandler, Hammett – un
proiect, iată, destul de ambiţios. Din păcate, pentru că era din ce
în ce mai greu de administrat, după îndelungi amânări, editura a
fost închisă de curând.
Dacă Radu Niciporuc ne-a povestit cum a
obţinut drepturile de autor pentruFascinaţia
cuvintelor(La fascinación de las
palabras) – volumul de convorbiri dintre Omar
Prego Gadea şi Julio Cortázar – în
textulNegocieri la
Barcelonade
pe Literomania, nu-mi rămâne altceva de făcut decât să scriu câteva
rânduri despre carte.
În 1982, Omar Prego Gadea îi propune lui Julio
Cortázar un interviu mai amplu care să se concretizeze într-un
volum de convorbiri, într-o „carte foarte nebună”. Cei doi încep să
se întâlnească în vara lui 1982, iar întâlnirile s-au întins, cu
puţine întreruperi, până aproape de moartea lui Julio Cortázar
(1984). Cartea a apărut, în traducere, la Gallimard, în 1986. La
noi, a apărut în 2006, la Editura Fabulator, în traducerea (din
spaniolă) a lui Radu Niciporuc. Adică după 20 de ani de la apariţia
ediţiei franceze, ceea ce ar fi trebuit să fie un eveniment
editorial. Şi, în felul lui, chiar a fost. Ca să continui şarada
cronologică, semnalez această carte acum, în 2017, la 31 de ani de
la apariţia ediţiei Gallimard. Ce-i drept, am ratat cu foarte puţin
o cifră rotundă.
Fascinaţia
cuvintelorpoate fi considerat un
volum biografic, dar aproape de fiecare dată, convorbirile se
întorc, inevitabil, la același subiect: literatura. Mai exact, la
modul în care Cortázar înţelegea literatura şi actul scrisului.
Titlul nu este ales întâmplător, mai ales în cazul unui scriitor
atât de special precum Cortázar.
„Curios, primele mele amintiri sunt de diferenţiere.
Sau, mă rog, un fel de bănuială că, dacă n-aş fi explorat
realitatea sub aspectul limbajului, sub aspectul ei semantic –
mărturiseşte scriitorul argentinian la începutul convorbirilor –,
ea n-ar fi fost, pentru mine, completă, n-ar fi fost
satisfăcătoare. Şi chiar am intrat – asta ceva mai târziu, pe la
opt sau nouă ani – într-o etapă care putea fi periculoasă, căci
putea să sfârşească în nebunie: cuvintele începeau să valoreze cât
obiectele în sine sau chiar mai mult”.
Continuarea textului aici, pe
Literomania
