Am fost onorată să mă ocup de organizarea şi moderarea
evenimentului prilejuit de lansarea de carte a domnului Dumitru
LECCA. Dle Lecca, vă mulţumesc pentru încrederea
oferită!
“Vis împlinit” (Editura Magic Print Oneşti, 2024), autor
Dumitru Lecca. Este a doua carte autorului dedicată baschetului, pe
care l-a slujit cu pasiune şi devotament. Dacă în volumul lansat
anul trecut, „Mingea buclucaşă”, apărută la aceiaşi editură,
regăseam amintiri din minunata lume a baschetului, mai exact
povestiri din cariera domniei sale de jucător, în „Vis împlinit”,
Dumitru Lecca îşi continuă relatarea amintirilor, de această dată
despre cariera domniei sale de antrenor.
Dumitru Lecca, descendent al familiei de boieri Lecca,
cunoscuți militari de carieră și politicieni, şi-a dedicat viaţa
sportului, excelând atât în cariera de jucător cât şi în cea de
antrenor.
Cuvântul de deschidere a fost rostit de către managerul
instituţiei, Alin Popa, care a făcut şi o scurtă incursiune în
istoria familiei Lecca.
Despre această apariţie editorială, despre eveniment dar
şi despre omul Dumitru Lecca au vorbit mai apoi arhivistul Vilică
Munteanu, prof.univ.dr. Radu Ababei, binecunoscutul om de sport
Dorin Arădăvoaicei, subprefectul Gabriel Lupu şi scriitoarea
Cecilia Moldovan.
Evenimentul a fost presărat cu momente muzicalo-poetice
susţinute de către artistele folk Angela Şipoş, Denisa Dumitrache
(membră a Asociaţiei Nevăzătorilor Bacău) şi poeta SElena
Cristina.
La eveniment au participat şi elevi ai Liceului cu
Program Sportiv Bacău, scriitori, istorici, sportivi, ziarişti,
oameni de cultură.
Pentru noi a fost o onoare să îl avem şi cu acest prilej
în mijlocul nostru, este un om de la care putem cu totii învăţa ce
înseamnă nobleţea, simţul moral, simţul datoriei, verticalitatea,
curajul, dl Lecca este si poate fi un model pentru noi si pentru
generaţiile care vor urma.
O viaţă traită potrivit crezului „cu viaţa de antrenor
eu niciodata n-am glumit” la fel ca in cantecul bine cunoscut de
noi toti.„Acesta este trofeul suprem pe care mi l-a oferit
Baschetul, asa că, la sfarsitul povestii, pot spune; VIS
IMPLINIT”.
În altă ordine de idei, dar nu în cele din urmă, este
important de menţionat faptul că Dumitru Lecca, a donat de curând,
Complexului Muzeal “Iulian Antonescu”, uniforma diplomatică a
tatălui său, George Lecca, diplomat de carieră, ministru
plenipotențiar al României la Stockholm în timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial.
Vă doresc multă sănătate şi alte şi alte vise împlinite,
dle Lecca!